ARAD. 375 de cadre medicale s-au vaccinat marți, la centrele de vaccinare din municipiu și județ, conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. Tot până marți, pe platforma online erau înscrise 1.119 cadre medicale.
La cele patru centre ale Spitalului Clinic Județean Arad, 515 cadre medicale și personal medical auxiliar s-au vaccinat împotriva virusului SARS CoV-2 în primele două zile de la demararea procesului de administrare a vaccinului. Până la această oră, personalul medical vaccinat nu a manifestat reacții adverse, iar toate dozele de vaccin primite de la Direcția de Sănătate Publică Arad au fost utilizate.
Miercuri erau programate pentru vaccinare 204 cadre medicale, doar la centrele spitalului județean, iar mâine, 7 ianuarie, se vor vaccina 242.
La centrul de la Genesys și la cel din Ineu, erau programate alte aproximativ 100 de cadre medicale pentru ziua de miercuri și aproape 90 pentru ziua de mâine, 7 ianuarie.
Trimite articolul
XVa mai crede dracul. Zilele trecute nu ati vaccinat deloc fiindca cica nu ati avut destui doritori, iar acum ziceti ca 400 ati vaccinat intr-o zi. Umflati numerele ca si cu infectatii de Covid.
Tinerețe fără bătrănete şi viață fără de moarte şi-au luat! Tot respectul că au încredere în stăpâni acestei lumii !
-
cine is astia , stapanii ??? 🙂