Actorii arădeni au fost prezenţi, zilele trecute, la Teatrul Naţional din Pecs unde au susţinut spectacolul „Aproape de tine, încă!”, adaptare după „Almost, Maine! ” de John Cariani. Spectacolul regizat de Antonella Cornici îi are în distribuţie pe actorii Cecilia Donat, Zoltan Lovas, Roxana Sabau Nica, Andrei Elek, Marian Parfeni, Carmen Vlaga-Bogdan, Ioan Peter, Angela Petrean Varjasi şi Călin Stanciu Jr.
Printre spectatorii care au urmărit prestaţia actorilor arădeni, s-au aflat Rázga Miklós, directorul Teatrului Naţional din Pecs, precum şi Bognár László, preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul Primăriei Pecs şi Vicze Csilla, membră a aceleiaşi comisii.
Colaborare şi prietenie
„Oraşul Pecs este înfrăţit cu 20 de oraşe din întreaga lume, iar cu Aradul avem una dintre cele mai strânse legături de colaborare şi de prietenie – a declarat Bognár László. Între oraşele nostre există colaborări între diverse instituţii, din domenii de interes comun, cum sunt, printre altele, cultura şi învăţământul. Recent am reînnoit programul de colaborare pentru anul 2016, astfel că vom continua aceste schimburi între oraşe”.
„Cele două teatre colaborează foarte bine, partenerii noştri de la Teatrul Naţional din Pecs au fost prezenţi cu un spectacol, în toamna anului trecut, la Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad, eveniment ajuns la cea de-a XXII- ediţie. De această dată, am venit noi la Pecs, iar la ediţia din acest an a festivalului, actorii din Pecs vor fi invitaţii noştri de onoare” , a declarat, la rândul său, directorul Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Bogdan Costea.
Parteneriat
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad este singura instituţie teatrală din România care are, încă din anul 2005, un parteneriat cu Teatrul Naţional din Pecs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!