Cum să nu te enervezi? Cum să nu îți sară muștarul, cum zic unii? Oricât am fi de calmi și obiectivi, oricâte sesizări am face și oricât am cere controale pe șantierele municipiului și amenzi pentru companiile ce sparg asfaltul așezat din banii contribuabililor, lucrurile bune la care ne aşteptăm nu se întâmplă. Vin doar gropile peste noi.
Bătaie de joc cu banul public
Ce ne-a indignat atât de tare de această dată? Povestea străzii Decebal, un exemplu care din păcate este întâlnit pe multe dintre străzile municipiului. Acesta este, de pildă, şi cazul, străzii Constituției, unde nici măcar nu s-a efectuat recepția străzii și a fost deja spartă, la 1 februarie, de-a latul, de Compania Apă-Canal, în dreptul numărului 80. Precum vă imaginați, lucrarea nou nouță a rămas tot așa cum ne stă nouă bine: cu șanțul în drum.
Am prevăzut și am avut dreptate!
O situaţie care o întâlnim acum pe Decebal, acolo unde parcă am prevăzut în urmă cu mai bine de un an dezastrul. Pe 22 martie 2016, în articolul „Bulevardul Decebal, în șantier”, vă spuneam că „Utilajele și muncitorii au început să decapeze bulevardul, marți, 22 martie 2016, pe segmentul cuprins între străzile 1 Decembrie 1918 și Unirii. După asfaltare, sperăm să dureze mult până companiile de apă și gaz vor sparge asfaltul pentru lucrări sub pământ”. Ei bine, ce credeți? N-a fost aşa, desigur. A fost cum e mereu: pe dos. Vă lăsăm să parcurgeți instantaneele pentru că, după aceea, suntem convinşi, nu mai e loc de spus nimic. Strada este spartă bine de tot. Ce va urma? Aceleași șanțuri și cratere lăsate de Delgaz Grid (fosta E-On) pe Nicolae Grigorescu.
Mega-lucrarea RCS & RDS
În ceea ce îi privește pe cei de la RCS & RDS și mega-lucrarea de introducere a cablurilor sub pământ, nu putem decât să fim fericiți de această inițiativă și de faptul că vom scăpa de cablurile burdușite pe stâlpi.
Revenind, însă, la Bulevardul Decebal, nu reușim să înțelegem, acum în 2017, de ce nu se așează toţi factorii de decizie şi companiile de utilităţi la aceeași masă, cu diriginții de șantier, cu tot, să facă un plan în care să fie introduși pași și respectați. Adică: prima dată se sparge strada și intră toate companiile de utilități, își fac treaba, abia apoi se repară trotuarele și se așează asfaltul. Cine nu respectă programul ar trebui să fie obligat să reabiliteze toată strada nu să vină cu baliverne de genul „vom readuce asfaltul la starea inițială”. Care ştim cu toţii ce înseamnă: peticire și ulterior gropi, noroaie, telescoape rupte, nervi, claxoane, înjurii, resmenare etc. Mai avem mult până departe!
Garanție de câţiva ani, pe apa sămbetei
Vrem să specificăm încă un aspect important. Dacă un drum este reabilitat, acesta primește o garanție de câţiva ani. În cazul Bulevardului Decebal, deoarece strada a fost spartă, s-a pierdut garanția.
Citiți principiile noastre de moderare aici!