Ministerul Educației Naționale a publicat, la finalul săptămânii trecute, lista cu numărul maxim de posturi finanțate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației Naționale, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în anul școlar 2018-2019. Conform anexei prezentate de către Ministerul Educației, numărul de posturi finanțate se situează între 3.487 (Ialomița) și 23.444 (București), în total fiind 288.062 de posturi finanțate. Dintre acestea, 271.375 sunt destinate învățământului de masă, iar celelalte 16.687 învățământului special și Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională.
În cazul județului Arad, Ministerul Educației Naționale finanțează, în anul școlar 2018-2019, 6.779 de posturi pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat. 5.374 sunt destinate unităților de învățământ de masă, în timp ce 405 sunt rezervate unităților de învățământ special, respectiv Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad.
La nivelul județului Arad, există 452 de unități de învățământ preuniversitar, din care 244 de grădinițe, 162 de școli gimnaziale și 46 de licee, colegii și școli profesionale. Astfel, Ministerul Educației Naționale va asigura, în medie, 12,78 posturi per unitate de învățământ preuniversitar, în județul nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!