Primăria Arad a transmis, miercuri, la solicitarea AGERPRES, că au fost verificate 475 de maşini parcate în oraş pe parbrizele cărora erau puse carduri ale persoanelor cu handicap, după ce anterior viceprimarul Lazăr Faur afirmase că în urma unui control a numărat că din 250 de autoturisme parcate 111 aveau legitimaţia specială.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău, a declarat, pentru AGERPRES, că poliţiştii locali au verificat timp de două săptămâni modul în care sunt folosite aceste legitimaţii.
“Cea mai des întâlnită problemă o reprezintă utilizarea de copii ale cardurilor, aspect constatabil de către societatea care administrează parcările din municipiu şi care a permanentizat acţiunile de verificare a legitimaţiilor. Alte aspecte sesizate de oamenii legii au fost utilizarea de carduri fără serie/număr, carduri fără dată de emitere, însă au fost şi suspiciuni de fapte de natură penală constând în utilizarea de carduri declarate pierdute sau anulate”, a declarat Ralu Cotrău.
Viceprimarul Lazăr Faur declarase, în luna martie, că a făcut o verificare pe o lungime de aproximativ un kilometru pe bulevardul Revoluţiei, între Biserica Roşie şi Teatru Clasic “Ioan Slavici”.
“Este ruşinos, absolut jenant, tu, om sănătos, să te foloseşti de o legitimaţie de handicap ca să nu plăteşti 2 lei parcarea. Am solicitat Poliţiei Locale să verifice valabilitatea tuturor legitimaţiilor şi vom face razii mai dese dacă este nevoie”, spunea viceprimarul la vremea respectivă.
În urma acestei probleme descoperite, Consiliul Local Municipal a modificat recent regulamentul de parcare, iar din 20 mai deţinătorii acestor legitimaţii vor mai putea parca gratuit doar pe locurile speciale marcate pentru persoane cu handicap.
În centrul Aradului, unde se află sediile multor instituţii publice, se găsesc foarte greu locuri de parcare libere în timpul zilei. Toate parcările sunt cu taxă, iar o oră costă 2 lei dacă se scoate tichet de la parcometre şi 2,59 lei dacă se achită prin aplicaţii online, dar nu există posibilitatea achiziţiei de abonamente.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
Xnu sunteți în stare să luați banii nici măcar de pe oamenii care chiar vă oferă banii ăștia. Parcările în Arad sunt un subiect de nivelul genialității lui I.L. Caragiale sau de Guinness Book ! ..
-
felicitări noilor complexe rezidențiale cu parcările lor…
Imposibil!
Stati linistiti , cei de la ANAF toti au , si nimeni nu le are traba
-
Cei de la anaf posibil sa la aibe pe merit, de multe ori trec pe langa vanzatorii de la tigari cu masina anaf si nu ii observa desi sunt vreo 5-8 vanzatori de contrabanda
-
Uniforma-i recomanda. Nimic ilegal in cazul lor. Cred ca-s din ale pentru nevazatori…
omu cu clopul de isi facea datoria fara atata tatam ; se rezolva de mult ; nu sa pui hadicapati sa plateasca ; daca nu gasesc loc de handicapat iar hotararea consiliului local este atacabila si nu stiu cine ar plati spetele
In principiu,masura preconizata apare corecta.Insa ca orice lucru lasat sa fie dus la indeplinire de imbecili,nu poate sfarsi decat lamentabil.In primul rand,fiecare talon de parcare albastru are un nr. de identificare,poate fi urmarit de serviciul parcari si de politia locala(care si asa nu isi face treaba dupa cum e platita)si depistati cei incorecti,indiferent din ce zona a tarii provin. Dreptul persoanelor cu nevoi speciale e prevazut de lege,el nu poate fi incalcat de un fitecine,chiar ales. Cum ar putea fi etichetata situatia unei persoane care nu gaseste loc de parcare special linga policlinica,si parcheaza pe la Podgoria,unde gaseste un loc? Cum se va deplasa ea la control la policlinica ? In final,as sugera ca ganditorii nostri municipali sa aiba parte de un handicap si sa caute loc de parcare. In rest,sa auzim de bine.
-
Nu vreau sa iau apararea celor de la parcari sau de la locala, dar nu sunt atat de usor de verificat, pentru ca la nivel national nu exista un standard pentru carduri (in sensul ca toate sa aiba acelasi element de siguranta, acelasi font etc.), nu exista o institutie unica care sa le elibereze la nivel de tara. In Arad le elibereaza cei de la Recons (pe baza dosarului evident), si cele din Arad au un element de siguranta integrat (un timbru sec daca nu ma insel), insa la Lipova de exemplu sunt eliberate fara niciun element de siguranta, de multe ori nici macar tiparite pe imprimanta, ci completate cu pixul, si astfel pot fi copiate foarte usor. Din acest motiv nici nu exista o baza de date la nivel national, si oricum si daca ar exista, cat timp nu exista element de siguranta pe fiecare legitimatie, fie ca e eliberata la Arad, fie ca e la Capalna, agentul cand verifica seria, i se comunica doar data expirarii, nu si daca respectivul card pe care il verifica e cel autentic sau e o copie.
-
intreb si eu, nu se poate printa pe ele nr de inmatriculare? daca tot le scoate recons….
cand vii cu dosarul, dai si nr. aia e.-
Nu, pentru că legitimația se eliberează pentru persoana cu dizabilități, nu pe mașină. Persoana respectivă poate fi transportată azi cu o mașină, mâine cu alta. Singura variantă bună este sa se ajungă la un standard la nivel național, să fie eliberare de o singură instituție, să aibă același element de siguranță. Cum sunt buletinele, taloanele auto etc. Și atunci ai la dispoziție o singura baza de date la nivel național. O să mai treacă multă apă pe Mureș până atunci.
-
-
de ce e diferenta asta de pret? 2 sau 2,59
-
Deoarece prin online nu se poate fura asa usor ca la aparat
-
0,59 lei intră în buzunarele firmelor de telecomunicații, în loc să meargă la municipalitate. Cadou frumos cu proprietăți de stat
-
Oare cate institutii ale statului si nu numai au aceleasi imprimeuri pe parbriz? Sa inteleg ca daca tot a ti descoperit treaba asta, de saptamana viitoare nu mai vedem in plin centru prin parcari, doar persoane,, cu handicap”?
Eu cam tot aceleasi masini le vad zilnic..
Cate sesizari penale a facut Primaria / PLA / don Vice Primar Lazar?
-
Corect!
-
O sa faca dupa alegeri. Atunci o sa faca tot…
Si eu care am card si parchez pe loc cu plata,imi ridica masuna?doar asa pot lua bani de pe ei,sa verifice cele care sunt bune
-
Serios? Dacă esti corect și ești handicapat sau transporți un handicapat folosești legitimația, dacă nu, nu !
Viceprimarul cu palarie,ar trebui sa spuna ca este absolut jenant ca platoul din fata primariei cu fie plin de masini ale angajatilor primariei parcate.
Persoanele cu dizabilitati unde parcheaza?
Așa …si ce masuri sau luat împotriva celor depistați…. Tot cei corecți vor avea de suferit….
din cate stiu ,cardul este valabil DOAR daca posesorul este transportat cu masina respectiva . Oare cate ” persoane cu handicap” stau cate 8 per sau mai mult in parcare ?? daca se vrea se poate rezolva usor problema , insa partea “delicata ” este ca foarte multe ” persoane cu functii ” uziteaza de acest drept , desi NU IL AU .RUSINE lor si celor care vor sa pedepseasca tot persoanele cu handicap.
-
Corect. Dar alta soluție nu e
Buna seara.De ce nu va sesizati si la masinile care au pe parbriz Steaua Politiei Romane pe parbriz,sau o cascheta in apate la luneta masinii.De ce politistii nu pot plati parcarea ca toti soferii de rand?De ce ii lasa Politia Romana sa puna insemnele lor pe toate masinile?Normal si insemnul cu persoana cu handicap il poti folosi doar cand transporti in masina pe cineva cu handicap,sau cand soferul are pentru el acte care sa dovedeasca ca are un handicap.Politistii la care categorie se incadreaza de nu pot plati parcarea?
-
Categoria smecheri.
ati gasit ca o treime erau ilegale deci restul de doua treimi sunt handicapati si toti stau pe centru, plus ca nu e 2 lei ca isi lasa acolo masinile toata ziua, vreo 100 lei/saptamana
Viceprimarul Lazăr interpretează un rol de justițiar plecat la cules de voturi prin acțiunile sale demagogice și populiste. Slab! Rușine! De ce nu v-ați trezit mai demult, domnule vice?
dar de ce nu functioneaza toate parcometrele ? e obligatoriu sa ai telefon mobil, se dau pe gratis ?
Ar trebui polia sau politia locala sa intercepteze acele persoane și pe lângă legitimare sa le ceara și actele pt handicap…..eu m am liniștit într-otara străină am parcat pe loc de handicap și culmea politia mia cerut decât actele doveditoare …iar ca un smecher de România ce am fost am plătit pe loc 85 euro…
-
decît că nu umblă nimeni cu certificatul de handicap tradus în altă limbă. că tu ai parcat aiurea e altă poveste. pe talonul de parcare gratuită este imprimat simbolul UE, ceea ce îţi dă dreptul să parchezi oriunde în UE pe loc de handicap.
Amenzi ceva? Dosare penale?
Cati bani s-au strans din amenzi?
Asta este munca domnului director Puf!