Arădenii ar putea plăti acelaşi preţ pentru gigacalorie şi în această iarnă, chiar dacă în urmă cu câteva luni se preconiza un dezastru naţional, după ce Guvernul a anunţat că nu va mai acorda subvenţii pentru producerea şi transportul energiei termice. O comisie interministerială din care fac parte miniştrii Economiei, Muncii, Administraţiei, Mediului, precum şi oficiali ai Ministerului Finanţelor şi Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei întocmesc, în prezent, un raport pe care îl vor înainta Guvernului.
Scopul acestui raport este acela de a păstra, într-un fel sau altul, subvenţiile acordate CET-urilor, iar cea mai viabilă soluţie pare a fi preluarea companiilor de termoficare, inclusiv a celei arădene, sub tutela Ministerului Economiei. Gheorghe Falcă, primarul Aradului, spune că aceasta ar fi cea mai bună soluţie, ţinând cont că în 2002 a fost descentralizat sistemul naţional de producere al energiei termice, iar datoriile acumulate au fost transmise societăţilor nou-înfiinţate. „Ţinând cont că CET-urile au fost transferate cu datorii când a fost descentralizat sistemul, mi se pare logic să fie preluate tot cu datorii”, a declarat primarul Aradului.
Potrivit edilului Gheorghe Falcă, în anul 2002, când a fost realizată acea descentralizare, nu a fost întocmită vreo analiză corectă, iar, în acest moment, preluarea CET-urilor de către Ministerul Economiei pare a fi soluţia corectă. „Preluarea companiilor de termoficare ar duce la o analiză globală de reabilitare şi modernizare a acestor CET-uri, bazându-se pe strategia naţională de producere şi furnizare a energiei electrice”, a declarat Falcă. Acesta mai spune că noua strategie ar putea ţine cont de resursele interne de cărbuni şi gaz pe care le are ţara noastră, cât şi pe importurile de gaz pe care le face România.
Primarul Aradului a mai ţinut să precizeze că descentralizarea CET-urilor a fost prost gândită încă de la început. „Nu poţi să descentralizezi companiile de termoficare şi să le arunci pe piaţă ca şi producători de energie electrică, aşa cum s-a făcut în 2002. Noi nu putem fi niciodată jucători pe piaţa de energie electrică deoarece producem mult prea puţină pentru a conta pe această piaţă”, a mai precizat Falcă.
Datorii uriaşe
CET Arad şi CET Hidrocarburi au datorii uriaşe, de aproximativ 120 de milioane de lei. Cele mai multe dintre ele sunt către furnizorii de cărbune şi către CFR Marfă, care a transportat cărbunele. Dacă Ministerul Economiei va recentraliza CET-urile din toată ţara, ar putea să preia şi datoriile uriaşe ale centralelor arădene.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!