Cea de a XVII-a ediţie a târgului internaţional de medicină AR-MEDICA, ce şi-a închis porţile în acest week-end, s-a dovedit un evenimet de succes. Chiar dacă întregul sistem economic trece printr-o perioadă de criză, târgul AR-MEDICA a reuşit imposibilul. A fost un târg care şi-a depăşit ediţiile anterioare.
„Reunind mai bine de 130 de companii din ţară şi străinătate, expoziţia s-a dovedit a fi un real succes în rândul expozaţilor şi vizitatorilor. Apreciată ca fiind cel mai bun eveniment medical din România în acest an, AR-MEDICA a înregistrat o creştere cu 8% a numărului de expozanţi şi cu 15% a numărului de vizitatori specializaţi”, explică managerul de proiect Simona Văcaru.
Cele trei zile dedicate expoziţiei şi conferinţelor organizate împreună cu Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, Colegiul Farmaciştilor, Colegiul Medicilor şi Colegiul Medicilor Dentişti au stârnit interesul specialiştilor din toată ţara, dar şi din Ungaria şi Italia. Mai mult, prgramul de conferinţe a făcut ca târgul să aibă un succes şi mai mare, dat fiind faptul că medicii au obligaţia să urmeze cursuri de pregătire în fiecare an, iar conferinţele derulate la Expo Internaţional au fost acreditate de toate instituţiile din domeniu.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!