Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) a județului Arad organizează, în perioada 3-5 noiembrie, cea de-a 23-a ediţie a AR-Medica – cel mai mare eveniment medical din partea de vest a României. Vor fi prezente aproximativ o sută de firme din România, Pakistan, Italia și India, care vor expune pe o suprafaţă interioară de 2.250 mp. Compania din India prezintă la Arad medicamente de ultimă generație.
„De-a lungul timpului, AR-Medica a devenit unul dintre evenimentele de mare succes pentru industria medicală din țară și din străinătate. Participarea înregistrată anul trecut, precum și completarea domeniilor abordate cu salonul de medicină veterinară au propulsat AR-Medica pe primul loc în țară, fiind considerată cea mai mare manifestare care abordează mai multe sectoare ale medicinei” – spune Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.
Târgul de la Expo Arad aduce în prim-plan aparatură, echipament și instrumentar medical, produse farmaceutice, medicină naturistă și alternativă, ortopedie, optică, aparatură de laborator, servicii medicale, estetică medicală și fitness, aparatura si instrumentar pentru medicina veterinară, echipamente și aparate pentru tratamente cosmetice, aparatură recuperatorie, IT medical, publicații de specialitate, servicii conexe. În Salonul Beauty al târgului va fi expusă o paletă variată de produse cosmetice și echipamente, estetică și îngrijire corporală, precum și cele mai noi metode în materie de înfrumusețare. În plus, în cele trei zile ale târgului, se vor organiza cursuri și conferințe medicale pe toate domeniile, dar și o conferință internațională.
Citiți principiile noastre de moderare aici!