Organizatorul, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, a reunit în acest an nu mai puțin de 95 de firme atât din țară, cât și din Italia, Pakistan și Ungaria care îşi vor prezenta ofertele până sâmbătă, 7 noiembrie. Târgul, ce se întinde pe o suprafață de 2.250 metri pătrați, prezintă vizitatorilor aparatură, echipament și instrumentar medical, produse farmaceutice și aparatură de laborator. Vizitatorii vor mai putea vedea soluții de medicină naturistă și alternativă, ortopedie, optică, servicii medicale, clinici private, transport medical, estetică medicală și fitness, medicamente, aparatură recuperatorie, turism medical, IT medical, aparatură și instrumentar pentru medicina veterinară, echipamente și aparate pentru tratamente cosmetice, publicații de specialitate, servicii conexe. Tot în cadrul ediției din acest an, la AR-MEDICA vor avea loc conferințe științifice pentru toate specializările medicale: medici stomatologi, medici specialiști, medici veterinari, farmaciști, asistenți medicali și tehnicieni dentari.
„Ne mândrim cu faptul că am reușit, prin organizarea ediției din acest an a AR-MEDICA, să ocupăm un loc de frunte la nivel național în domeniul târgurilor cu tematică medicală complexă. Este o nouă dovadă a faptului că strategia Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură din Arad este una de succes, prin valorificarea potențialului deosebit de care dispunem la EXPO Arad. AR-MEDICA este un eveniment specializat care a reușit să-și câștige un binemeritat renume în lumea medicală”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!