Număr record de contestații, după afișarea rezultatelor inițiale ale Examenului de bacalaureat național, sesiunea iunie-iulie. 900 de note au obținute de către candidați au fost contestate, imediat după afișarea rezultatelor. Cele mai multe au fost înregistrate la proba E)a), cea la Limba și literatura română – 345, din care 281 depuse de către absolvenți ai profilului real. Au urmat contestațiile la proba E)c) – 303, din care 236 la matematică și 67 la istorie. În ceea ce privește matematica, din cele 236, 144 au fost depuse de către cei de la tehnologic.
Și proba E)d) – proba la alegere – a reușit să „atragă” 248 de candidați care s-au simțit nedreptățiți de nota obținută. Dintre aceștia, 85 și-au contestat nota la geografie, 58 la biologie, 44 la anatomie, iar ceilalți la chimie, economie, fizică, informatică, logică, psihologie și sociologie. S-au depus, totodată, și patru contestații la Limba și literatura maternă, susținută de aproximativ o sută de candidați din județul Arad. Trei dintre contestații au fost înregistrate la Limba maghiară, iar cea de-a patra la Limba germană.
Anul trecut s-au depus 846 de contestații, iar în urma soluționării acestora, 537 au fost evaluate cu notă mai mare, 259 cu notă mai mică, altele 50 rămânând nemodificate. Atunci, procentul de promovare a examenului a crescut de la 59,20% la 61,13% în urma soluționării contestațiilor. Anul acesta, procentul de promovare înainte de rezolvarea contestațiilor este de 60,77%.
Citiți principiile noastre de moderare aici!