ARAD. Cifra de afaceri înregistrată de companiile din Arad plasează judeţul nostru pe locul 13 într-un top naţional. Potrivit unei analize a www.zf.ro, realizată pe baza datelor de la Registrul Comerţului (pe 2012), cifra de afaceri a companiilor din judeţul Arad se ridică la 4,2 miliarde de euro. Cu precizarea că, la stabilirea valorii business-ului local, au fost luate în calcul doar societăţile comerciale, fără bănci şi instituţii financiare.
Cifra de afaceri din Arad se află aproximativ la jumătatea celei înregistrate în Timiş (8,7 miliarde de euro), judeţul vecin situându-se pe locul patru în acelaşi clasament. Primele trei locuri sunt ocupate de Bucureşti (81,9 miliarde de euro), Ilfov (13,6) şi Argeş (9,1).
Firme şi salariaţi
În judeţul Arad îşi desfăşoară activitatea 13.985 de firme. Numărul salariaţilor din aceste companii este de 83.932 – la nivelul a jumătate din totalul angajaţilor din Prahova (judeţ care se situează pe locul şapte în top, cu o cifră de afaceri de 7,5 miliarde de euro şi peste 160.000 de angajaţi în cadrul a 21.220 de firme). Salariul mediu net aferent lunii decembrie 2013 a fost, în judeţul Arad, de 1.596 de lei, în condiţiile în care valoarea acestuia s-a ridicat în Bucureşti la 2.474 lei, iar în Ilfov la 2.138 lei. Suntem, totuşi, peste judeţul Bihor din acest punct de vedere, salariul mediu net înregistrat aici fiind de 1.216 lei. În Timiş, însă, e mult mai bine: 1.782 de lei e valoarea retribuţiei lunare medii.
Şomaj
Dacă cifra de afaceri plasează Aradul pe locul 13 pe ţară, rata şomajului din judeţul nostru (luată în calcul la nivelul lunii decembrie 2013) – 3,2% – este una dintre cele mai mici din România. Doar Bucureştiul (2%), Ilfov şi Timiş (1,9%) stau mai bine decât noi. La polul opus, cea mai mare rată a şomajului se înregistrează în Teleorman (10,7%), Vaslui (10,5%), Alba (10,4%) şi Mehedinţi (10,3%). Acesta din urmă e judeţul cu cea mai mică cifră de afaceri din România: 0,9 miliarde de euro/an. Alte nouă judeţe nu au reuşit „să adune“ un business de 1,5 miliarde de euro (similar cu cifra de afaceri a magazinelor Kaufland).
Profit
Profitul net înregistrat, în 2012, de companiile din judeţul Arad este de 201,7 milioane euro, potrivit www.zf.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!