ARAD. Săptămâna aceasta, Aradule pregătit să devină o mică capitală a modei. 22 de designeri îşi prezintă colecţiile în oraşul nostru, în cadrul evenimentului Arad Fashion Days (AFD) organizat cu prilejul Zilelor Aradului. Ca o noutate, anul acesta, designerilor consacrați li alătură studenți ai facultăților de profil din Arad și Timișoara. 47 de modele din toată ţara – atât băieţi, cât şi fete – urcă pe podiumul de modă amenajat, timp de două zile (23 şi 24 august) la Vechiul Cazinou.
„Cel mai renumit, iubit și așteptat designer din țară”, după cum l-au catalogat organizatorii AFD – Cătălin Botezatu – este prezent şi în cadrul acestei ediţii a evenimentului. El va prezenta colecția Haute Couture mixtă, alături de Laurent Tourette Paris care se va ocupa exclusiv de coafurile grandioase reprezentative designerului.
Cătălin Botezatu a participat şi la conferinţa de presă premergătoare AFD, organizată marţi, 23 august, la Vechiul Cazinou. „Sunt onorat tot timpul când vin la Arad. Ne bucurăm de susținerea Primăriei Arad în organizarea acestui eveniment, motiv pentru care nu putem decât să fim recunoscători. Pentru noi, designerii, susținerea autorităților locale înseamnă foarte mult, iar la Arad am avut parte de așa ceva de fiecare dată” – a mărturisit Cătălin Botezatu.
Primarul Călin Bibarţ a subliniat: „Suntem în continuare parteneri ai acestui eveniment care dă o notă distinctă Zilelor Aradului. Anul trecut am ales o locație inedită, pasarela peste râul Mureș, anul acesta Vechiul Cazinou. Ne propunem ca de fiecare dată locul de desfășurare al evenimentului să fie unul special pentru că în acest fel vom reuși să punem în valoare locurile frumoase din oraș” – a declarat primarul Călin Bibarț.
Trimite articolul
XBna Humanitas Zabrani așteptăm colecția pentru a dona celor care au nevoie.
Bine ca ati specifical clar locul. Cu atatea sali de joc si cazinouri in Arad nu ii gaseam. Avem in Arad mai multe sali de joc si cazinouri decat intreprinderi productive