ARAD. Gata, e oficial: drumul Arad-Felnac va intra în reparaţii capitale. Şoseaua de peste 17 kilometri va fi modernizată în întregime cu bani de la bugetul naţional. Firma care va câştiga licitaţia va trebui să se ocupe şi de întocmirea proiectului tehnic, de obţinerea avizelor, dar şi executarea propriu-zisă a lucrărilor. Valoarea estimată pentru modernizarea Arad-Felnac este de peste 21,3 milioane de lei, dintre care 19,2 milioane de lei vor fi cheltuiţi, teoretic, pe construcţii şi montaj, alte 1,9 milioane de lei vor reprezenta cheltuielile de diverse şi neprevăzute, iar restul vor merge pentru întocmirea proiectării.
„Menţionăm faptul că, din valoarea aferentă procentului de diverse şi neprevăzute, vor fi decontate, doar dacă apar, acele cheltuieli cu produse/servicii/lucrări care pot fi incidente pe parcursul derulării contractului de lucrări şi care nu prezintă modificări substanţiale ale contractului de achiziţie publică”, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad (CJA), instituţie care organizează licitaţia.
Preţul şi câştigătorul
Potrivit celor spuse de către reprezentanţii CJA, societatea care va oferi cea mai bună ofertă din punct de vedere financiar, adică va cere cei mai puţini bani pentru modernizarea drumului Arad-Felnac, va fi declarată câştigătoarea licitaţiei. În ceea ce priveşte preţul, acesta nu se ajustează în primele 12 luni de contract, însă poate fi modificat în anumite condiţii. De exemplu, dacă au avut loc modificări legislative sau ale normelor tehnice, dacă pe piaţă au apărut anumite condiţii în urma cărora s-a constatat creşterea sau diminuarea indicilor de preţ sau dacă durata de aplicare a procedurii de atribuire se prelungeşte, în mod neprevăzut, peste perioada preconizată iniţial, preţul poate suferi modificări. Însă nu se va plăti în plus decât strict acoperirea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului. În ceea ce priveşte termenul de finalizare al lucrărilor, câştigătorul licitaţiei va avea la dispoziţie 36 de luni pentru a moderniza între drumul Arad-Felnac-limită judeţ Timiş.
Linişte pe Arad-Şiria
Drumul Arad-Felnac, împreună cu şoseaua ce leagă Aradul de Şiria, sunt, de vreo doi ani de zile, petele negre de pe obrazul judeţului nostru. Acum primul intră la reabilitat. Însă Arad-Şiria-Seleuş este în continuare „în aer”. Şoseaua se află încă în administrarea firmei Romstrade, care, în 2012, a câştigat licitaţia pentru modernizarea drumului. Însă Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii a fost stopat, iar soarta drumului este în continuare neclară. Ceea ce este clar, însă, este faptul că toţi şoferii care circulă pe această şosea trebuie să aibă nervi de oţel şi maşini rezistente.
Citiți principiile noastre de moderare aici!