Check-in-ul pentru distracție se face la cele trei scene amenajate pe aeroport, unde timp de trei zile participanții vor avea parte de muzică electronică, alternativă și balcanică. De asemenea, duminică va exista un program de zi, dedicat activităților cu și pentru copii, dar și pentru adulți, cu ateliere de creat zmeie, baloane, tobogane și picturi pe față.
Accesul la Arad Open Air Festival se va putea face astfel: începând de vineri, 14 septembrie, un autobuz pus la dispoziție de organizatori va circula spre aeroport din 15 în 15 minute în intervalul 18:30 – 00:15. Stația de plecare a autobuzului va fi Intrarea Obor (Stația Obor Poarta 1), următoarea oprire va fi Stația Pomenirea (pe Strada Bodrogului), apoi aeroportul și retur. Sâmbătă autobuzele vor circula în același interval, în timp ce duminică, 16 septembrie, programul va fi prelungit până la ora 01:15.
Organizatorii propun participanților care vin cu mașina proprie la festival următoarele variante de parcare: Strada Pădurii (parcare amenajată), zona străzii Bodrogului, zona străzii Dorobanți. Apoi se recomandă folosirea autobuzului pus la dispoziție sau mersul pe jos (20 – 30 minute de mers).
În zona de acces a festivalului, de la sensul giratoriu care duce către aeroport, transportul va fi restricționat pentru a fluidiza traficul și accesul la festival. În interiorul aeroportului vor avea acces doar mașinile care contribuie la organizarea evenimentului și autoutilitarele speciale.
Printre cei care vor urca pe scenele festivalului se numără: Goran Bregović, ATB, Nervo, Anna Tur, Maayan Nidam, Mahmut Orhan, Tofu Productions, Neverdogs, Yousef și Jose Maria Ramon.
Informații despre festival sunt disponibile pe www.openairfestival.ro, pagina de Facebook a festivalului, https://www.facebook.com/aradopenair/și pagina de Instagram – https://www.instagram.com/aradopenair/.
Organizatori: Centrul de Excelență Arad, AOA Agency și Neverland Place.
Parteneri principali: Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!