ARAD. Vă informam, recent, că 39 de pensionari arădeni încasează lună de lună pensii de peste 20.000 de lei fiecare. Alţi 38 beneficiază de pensii cuprinse între 10.001 şi 20.000 de lei. Asta în condiţiile în care valoarea pensiei medii în judeţul Arad este de 1.430 de lei. Evident, majoritatea vârstnicilor au venituri care oscilează în jurul acestei sume. În fapt, aproximativ jumătate din totalul pensionarilor au pensii sub nivelul pensiei medii.
Iată care e situaţia în cifre exacte, aşa cum acestea au fost puse la dispoziţia Jurnal arădean/ Aradon de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Arad. În judeţul Arad sunt 109.760 de pensionari. Dintre aceştia, 29.000 – adică 26% – au pensii de câte 800 de lei (aceasta fiind valoarea pensiei minime garantate). Alte 11.375 de persoane au pensii cuprinse între 801 şi 1.000 de lei. 27.310 vârstnici au pensii între 1.001 şi 1.500 de lei. Dacă tragem linie în acest moment, observăm că peste 60% din totalul pensionarilor din judeţul Arad au pensii de maximum 1.500 de lei.
20.529 de arădeni au pensii cuprinse între 1.501 şi 2.000 de lei. Alte 10.891 de persoane au pensii cuprinse între 2.001 şi 2.500 de lei. 4.896 de vârstnici au pensii între 2.501 şi 3.000 de lei. 2.340 de pensionari au venituri cuprinse între 3.001 şi 3.500 de lei, iar 2.671 de persoane au pensii cuprinse între 3.501 şi 10.000 de lei. Cum spuneam la început, 77 de arădeni au pensii mai mari de 10.000 de lei. Cea mai mare pensie plătită în judeţul Arad este de 27.019 lei.
Tipuri de pensie
Din cei 109.760 de pensionari din judeţul Arad, 42.665 (39%) sunt din municipiu. Aici sunt incluşi atât cei cu pensii de stat, cât şi pensionarii agricultori şi veteranii de război.
Ponderea cea mai mare între pensionari o au cei cu pensii de stat: 105.245 (42.197 în municipiu). Între pensionarii de stat, avem: 79.910 pensionaţi la limită de vârstă (34.672 în municipiu); 376 în pensie anticipată (227 în municipiu); 2.754 în pensie anticipată parţial (1.516 în municipiu); 8.044 în pensie de invaliditate (2.672 în municipiu); 9.631 de beneficiari de pensie de urmaş (1.890 în municipiu); 4.530 de beneficiari de alte tipuri de pensie/indemnizaţie – revoluţionari, pensii profesionale, DL118, IOVR, LG309, DL189, LG578 (1.220 în municipiu).
Potrivit Casei Judeţene de Pensii, în judeţul Arad sunt 3.844 de pensionari agricultori (din care 225 în municipiu). Majoritatea dintre ei sunt pensionaţi la limită de vârstă: 3.324 (186 în municipiu); 13 se află în pensie de invaliditate (1 în municipiu); 507 beneficiază de pensie de urmaş (38 în municipiu).
La 10 decembrie 2020, în evidenţele CJP Arad se aflau 671 de veterani de război, din care 243 în municipiul Arad.
Plăţi
În ceea ce priveşte modalitatea de plată a pensiilor către beneficiari, 59.752 de arădeni primesc banii prin poştă, în timp ce 49.337 au optat pentru virament în cont bancar.
Trimite articolul
XAsta nu este o pensie la limita sărăciei, este o “pensie”, sub limita existenței.
-
europa lucrului bine facut de merkel si anexa ei iohanis:(
-
Simina dacă nu îmi spune-ai, nici nu știam…
-
Romania lucrului bine facut! Voi stati in case cu ochii pe televizor ca guvernul liberal lucreaza pentru voi dobitocilor…
-
Vine foamea peste romani. Austeritate si taxe cu salarii bataie de joc asta e uniunea hotilor de la brucsel.
-
Pardon Stai puțin să ne înțelegem PSD a dat 40% pensie PNL a tăiat 26% de ce pentru că Satana sa băgat în ei de la începutul anului ianuarie 2020 iar acum satana nu le mai lasă să Mărească 40% iar acum conducătorii execută cum pune diavolul
-
Las’ că mâncă cu 10 burți politicienii, judecătorii și toți “mirficii” cu PENSII SPECIALE…!!!
Mă întreb, doar, când ai ajuns un “bășinoș bătrân” (care oricum stai pe “un munte de bani”), la ce ți-ar mai trebui acele PENSII SPECIALE, in timp ce alti bătrâni “nu au după ce bea apă”…?!
Demenții astia nesătui (în DAUNA CELORLALTI -câte pensii amărâte s-ar putea mării substanțial cu banii de pe PENSIILE SPECIALE !!!!) cred ca , cu banii aștia “își cumpără un loc în Rai ?! 🤔 .Poate DOAR dacă i-ar folosi oe toți, ca să ajute pe alții…. Lucru care, sigur, nu se va întâmpla…! 😟
Sunteti de acord sa se mai introduca o taxa pentru a subventiona plata pensiilor celor care au contribuit putin pentru ca au lucrat la negru sau au lucrat legal si au avut salarii mici? Daca da , atunci va inteleg indignarea. Sau daca pensiile speciale sunt prea mari si nejustificate (si sunt) ,atunci MANCATI L PE DORNEANU:
pensiile speciale trebuie urgent desfiintate.Sunt o pata imensa de rusine pe obrazul celor ce beneficiaza de ele .Adica un judecator ajunge pana la 5000 de euro iar un amarastean care a muncit 40 de ani ia 200 de euro .Unde in ce tara europeana mai sunt asemenea discrepante imense .
-
Un judecător care a nenporocit și chiar a distrus multe vieți, trebuie să aibă pensie specială, ca acum la bătrânețe să poată să-și cumpere liniștea și să-și spele conștiința murdară. Oricâți bani ar avea nu pot să-și spele trecutul, de multe ori, sumpru, apăsător și MURDAR !!!
Desopre cei care nu au muncit in viata lor, desi erau apti de munca, dar ,,si-au facut rost cu ajutorul medicilor corupti,, de pensii de boala si invaliditate, sau primesc pensia minima garantata de pesedei nu suflati o vorba.
-
Dacă nu erau pesedeii, măta ar fi avut tot 3 lei pensie de CAP, și aia tăiată cu 25%de drepții pnl-iști.
-
In schimb ma ta nu lua nici macar aia 3 lei pensie de la CAP , la carpele de pe centura nu le asigura nimeni pensie , insa cum PSD ul e matroana curvelor politice , ce si au zis , hai sa le dam si la fostele prostituate o amarata de pensie , si uita asa a devenit si ma ta pensionara , noroc ca inca isi mai practica ,, meseria ,, si la anii astia si mai face un ban pt un kg de ceapa sau de cartofi
-
Pesedeul a dat(pensiile speciale)Pesedeul a luat ( de la pensiile minime cât a vrut).Sunt și cu 40 ani lucrați,dar pe salariul minim, în jurul pensiei minime.
Dupa calcule intense si recalculari pe masura, mi s-a stabilit pensia pentru limita de varsta in suma de ……….. 4(patru) lei. Multumesc din imima celor care s-au zbatut pentru aceasta suma.
Dupa calcule intense si recalculari pe masura, mi s-a stabilit pensia pentru limita de varsta in suma de ……….. 4(patru) lei. Multumesc din imima celor care s-au zbatut pentru aceasta suma.
De fiecare dată când Vedeți cifre pensie foarte mari Comentați aiurea normal a trebuie să protestați în fața palatul Victoriei București nu o zi nu două zile încontinuu u u u u u hoții ultima variantă pentru pensionari cu pensii mici
nu comentez pesiile fostilor CAP-isti,comentez acele pensii minime de 800lei,ajutor de stat,cit a lucrat maimutoiul pentru pensia asta?daca zic nimic ma puteti contrazice?apoi sa o bati in cap si sa traiesti din expediente, fara sa te gindesti la ce o sa faci la batrinete nu este problema mea,toti am avut aceiasi sansa,de ce eu am putut munci 47de ani sa am o pensie de 1840lei?iar maimutoii nu
-
Astia n-au muncit? Au muncit pentru americani? Sau un sfert dintre romîni au trait din cersit?
PNL-ul ne-a promis solemn prin gura lui Orban că va desființa pensiile nesimțite, dar nu ne-a suflat o vorbă de existența CCR–ului la care e de fapt, și pita și cuțitele
-
Astea-s pensiile nesimtite, sa le desfiinteze!
Diana Duțu, iti doresc o pensie de cel putin 801 lei sa fii peste “limita saraciei”.