„Sperăm ca în august, de Zilele Aradului, împreună cu reprezentanţii acestui sector să semnăm primele documente de înfrăţire şi apoi, pe baza relaţiilor pe care le avem, să avem prima vizită în Chişinău, cu o delegaţie care să reprezinte mediul universitar, partea culturală şi partea economică a municipiului Arad. Ne bucurăm că reuşim să avem o astfel de colaborare şi o astfel de înfrăţire, mai ales că ea se realizează la 100 de ani de la Marea Unire”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Obiectivele declarate ale de înfrăţire dintre oraşul Arad şi sectorul Râşcani sunt: intensificarea relaţiilor de colaborare în domenii de interes comun (cultural, artistic, ştiinţific, educativ, sportiv, economic, social, protejarea mediului, administraţie publică locală) şi dezvoltarea unei cooperări în vederea punerii în valoare a patrimoniului celor două localităţi şi accesării de programe de finanţare lansate de Uniunea Europeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!