ARAD. Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului adoptat în 1 octombrie modifică activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ. După ce acest ordin a intrat în vigoare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad anunţă situaţia la zi a şcolilor din judeţul nostru.
„Noul ordin comun pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, reglementează procedura și măsurile obligatorii privind prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 care se vor aplica în unităţile de învățământ preuniversitar/conexe/instituţiile de învăţământ, în scopul asigurării dreptului la învăţătură şi a dreptului la sănătate, pentru beneficiarii primari ai dreptului la învăţătură, studenţi şi personalul din sistemul naţional de învăţământ și totodată elimină raportarea la incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare cu 6/1.000 de locuitori”, anunţă cei de la IŞJ.
Aceştia mai precizează faptul că, potrivit noilor prevederi, se suspendă activitatea cu prezenţa fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioada de 14 zile, în situația suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor din unitatea de învățământ respectivă.
“Luând în considerare cele mai sus prezentate, vă precizăm că: 434 de unități de învâțământ își desfășoară activitatea cu prezență fizică, cu excepția unui număr de 137 de clase/grupe suspendate din cauza cazurilor confirmate cu virusul SARS-CoV-2 la elevi/copii (250 cazuri); 7 unităţi de învâțământ își desfășoară activitatea online deoarece mai mult de 50% din formațiunile de studiu au activitatea suspendată din cauza cazurilor confirmate cu virusul SARS-CoV-2”.
Potrivit datelor făcut publice de către Prefectura Arad, cursurile se desfăşoară online la Grădiniţa PN nr. 12 Arad, la Şcoala primară Şomoşcheş, la Liceul „Sever Bocu” Lipova, la Grădiniţa PN nr. 2 Lipova, la Şcoala Gimnazială Secusigiu, la Grădiniţa PN Munar şi la Grădiniţa PN Fiscut.
Trimite articolul
XSpun specialistii ca acum e mai agresiv virsul pentru copii. Dar masurile sunt mai relaxate ca anul trecut. Ori masurile sunt proaste si pun in pericol copiii, ori e o alta minciuna propagandistica agresivitatea virusului.