„Se stinge lumina pentru toată lumea! România moare!”, sunt doar câteva din îndemnurile organizatorilor acestui protest, „Aradul Civic”, ce se va desfășura începând cu ora 18:00 și până la 20:00 pe platoul din fața Primăriei Municipiului Arad, sâmbătă, 20 ianuarie. În mai toate orașele mari ale țării, românii par să se mobilizeze anunțând pe site-urile de socializare că vor participa în număr destul de mare. În Arad, pe pagina de facebook dedicată acestui eveniment – „Arad – Revoluția generației noastre”, s-au anunțat că vor participa peste 180 de arădeni, în timp ce alte 480 de persoane se arată interesate.
Și Aradul contează
Dar iată care este mesajul „Aradului Civic”: „Așteptăm pe toată lumea în stradă, în fiecare oraş IMPORTANT al ţării. Prin urmare, sper să ne numărăm printre acestea, pentru că şi Aradul contează, la fel de mult ca Oradea, Cluj-Napoca sau Capitala. Zilele acestea am distribuit fluturaşe peste tot, lumea ştie, dar nu face nimic, deşi suntem într-o CRIZĂ fără precedent! Veniți la Primărie începând cu ora 18:00, seara şi anunțați evenimentul mai departetuturor apropiaţilor, cunoştinţelor, prietenilor sau membrilor familiei. Dacă nu facem nimic, intrăm încet-încet în DICTATURĂ, singura opţiune valabilă fiind plecarea din ţară. Cei care puteţi, haideţi la Bucureşti, dacă nu, oriunde protestaţi e binevenit. Faceţi un Live, faceţi tot ce puteţi! România MOARE, se stinge lumina pentru toată lumea.”
De ce Protest?
La această întrebare ne răspund tot cei de la Aradul Civic care spun că „protestul de sâmbătă este despre forța și dreptul nostru de a cere tuturor instituțiilor românești să respecte democrația în această țară. Într-un stat democratic, Justiția echitabilă este unul dintre cei mai importanți piloni. Când legile ajung să fie făcute pentru a-i proteja pe corupți, democrația este în pericol de a se prăbuși. Sâmbătă vom ieși să protestăm pentru fiecare dintre noi înșine. Pentru viitorul nostru. Pentru dreptul nostru de a trăi într-o țară normală, cu valori europene și cu instituții puternice și corecte. Pentru a opri încercările politicienilor din România de a deține un stat controlat de grupări infracționale cu acces la butoanele de legiferare. Am fost și rămânem împreună.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!