Arad. Poliţiştii arădeni trebuie să facă lumină în cazurile tot mai dese de incendii de vegetaţie. Multe au afectat lanuri cu grâu sau terenuri pe care se aflau alte culturi sezoniere. Pompierii spun că în perioada aprilie – iulie au fost înregistrate de două ori mai multe incendii de vegetaţie faţă de aceeaşi perioadă din 2021, iar suprafeţele afectate sunt uriaşe. Ei au suspiciuni că unele dintre incendii au fost provocate, astfel că au sesizat organele de cercetare penală.
Statistici sumbe
Aproape zilnic se intervine pentru stingerea incendiilor apărute pe terenuri. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad spun că doar în ultimele trei luni au fost semnalate şi s-a intervenit pentru stingerea a 121 de incendii de vegetaţie în judeţ, faţă de 55 în aceeaşi perioadă a anului trecut. “De la începutul lunii aprilie şi până la data de 15 iulie anul curent au fost afectate 627 de hectare de teren. Din cele 627 de hectare, 338,5 hectare reprezintă suprafeţe cultivate cu grâu, orz şi rapiţă”, au informat pompierii.
Intenţii criminale?
Multe comentarii au apărut în mediul online, în ultimele săptămâni, cu privire la aceste incendii. Unii oameni bănuiesc că sunt cazuri în care au fost declanşate intenţionat. Comentariile au fost alimentate şi de contextul geopolitic, mai precis de războiul provocat de Rusia în Ucraina şi de criza alimentară care a urmat prin blocarea exportului de cereale din ţara invadată. Astfel, incendiile care au mistuit lanuri cu grâu le-au ridicat unora semne de întrebare, suspectând sabotaje.
E greu de crezut că Rusia şi-a trimis “incendiatori” în Arad sau în alte locuri din ţară, pentru a sabota producţia agricolă, dar cert este că o parte dintre incendiile de vegetaţie au fost provocate, involuntar sau cu rea intenţie.
Potrivit ISU Arad, cel puţin 17 dintre incendiile de vegetaţie au fost provocate, astfel că pentru acestea au fost sesizaţi poliţiştii, care fac cercetări.
Pagube majore
În 30 iunie, în timpul unui val de caniculă, în apropiere de municipiul Arad se înregistra cel mai mare incendiu din acest an, care a distrus grâul de pe 200 de hectare de teren. Au acţionat forţe de stingere atât din municipiu şi localităţi învecinate, cât şi din judeţul Timiş. Pompierii au intervenit trei ore până au reuşit să lichideze flăcările, misiunea fiind îngreunată de vântul puternic şi de temperaturile externe ridicate.
Mai devreme cu câteva zile, în 21 iunie, în zona localităţii Semlac, a ars un lan de grâu cu suprafaţa de 14 hectare, flăcările pornind de la o ţigară aruncată la întâmplare, iar în 27 iunie a ars un alt lan de grâu, de 10 hectare, lângă municipiul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!