Pe numele arădeanului în vârstă de 43 de ani era emis un mandat european de arestare pentru infracțiunea de participare la constituirea unui grup infracțional organizat. „În data de 4.12.2018, în jurul orei 01.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I – Nagylak, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul român L.G., în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul în judeţul Arad. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile italiene în luna noiembrie 2018, un mandat european de arestare pentru infracțiunea de participare la constituirea unui grup infracțional organizat. Persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Arădean cu mandat european de arestare pe numele său, prins la frontieră
Arădean cu mandat european de arestare pe numele său, prins la frontieră
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat un bărbat din Arad căutat de autorităţile italiene pentru executarea unei pedepse privative de libertate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
Local
ARAD. Atenție, șoferi! Ca urmare a unei decizii a Comisiei de Sistematizare a Circulației, au fost schimbate regulile de circulație rutieră în intersecția străzilor Horia și George Coșbuc.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei doi candidaţi care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că social-democraţii nu vor face nicio contestaţie.
Evenimente
Undeva într-o vale din fiordurile Norvegiei, un tată își cheamă fiica adultă să-l urmeze într-o călătorie prin natura maiestuoasă care-i înconjoară, reamintindu-și de generațiile care i-au precedat. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică în această călătorie uluitoare.
Local
171.476 de voturi valabil exprimate au fost înregistrate în județul Arad la alegerile prezidențiale. Cele mai multe au mers către Călin Georgescu, George Simion și Marcel Ciolacu.
Local
ARAD. După ce duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, primarul Aradului, Călin Bibarț, a cerut public demisia conducerii PNL, luni a dezvoltat puțin subiectul.
9
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!