ARAD. Poliţiştii de frontieră s-au dat drept cumpărători, fiind interesaţi de achiziţionarea celor 18 kg de mercur pe care le deţinea bărbatul de 66 de ani. Acesta a încercat, luni, să vândă investigatorilor de la frontieră întreaga cantitate de mercur cu 9.000 de euro. Poliţiştii de frontieră au avut informaţii că arădeanul intenţiona să vândă mercurul în Serbia sau Ungaria.
„Lucrătorii specializaţi ai Poliţiei de Frontieră Timişoara şi Arad au iniţiat, la începutul acestui an, un complex de măsuri informativ – operative în vederea depistării în flagrant a unui cetăţean român, Petru F. în vârstă de 66 de ani, din Arad, despre care se deţineau informaţii că deţine 18 kg de mercur alb. Din investigaţiile efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul intenţiona să comercializeze mercurul în Serbia sau Ungaria. Reţinerea bărbatului a fost facilitată de faptul că în cauză au fost infiltaţi doi poliţişti de frontieră, sub acoperire, din cadrul ITPF Timişoara, respectiv STPF Arad. Luni, 27 ianuarie, în jurul orei 17.45, în urma acţiunilor desfăşurate de anchetatori, a fost reţinută în flagrant persoana în cauză în timp ce încerca să le vândă celor doi investigatori sub acoperire cantitatea de 18 kg de mercur alb, în schimbul sumei de 9.000 de euro”, au declarat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Fontieră Arad.
Potrivit acestora, pe numele lui Petru F. a fost întocmită lucrare penală pentru comiterea infracţiunii de trafic de substanţe toxice, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore.
CITESTE SI:
Peste 16 kg de mercur găsite în subsolul unui bloc de pe …
Citiți principiile noastre de moderare aici!