“Am intervenit cu o autospecială cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. După pătrunderea în interiorul locuinței, a fost identificată a persoană decedată, o femeie în vârstă de 64 de ani” – a precizat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Trimite articolul
XCe stire senzationala. Pe bune ca nu stiu de ce ar trebui sa apara astfel de evenimente intr-un ziar. Se stie ca multi mor singuri. Mor de necaz, de saracie. Se intampla zi de zi. Unii au greutati asa, altii altfel. Mor de abandon, altii din cauza familiei. Chiar langa mine a murit o batranica anul trecut, o mai ajutau vecinii ca tot ne trimitea pe noi la cumparaturi. Si ne duceam. Da ce sa faci? Asta e. S-a dus.