Fapta a avut loc în luna septembrie anul trecut, polițiștii Biroului de Investigații Criminale reușind recent identificarea bărbatului în urma investigațiilor efectuate. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Caraș-Severin. În 21 septembrie 2018, bărbatul a sunat-o pe femeie și i-a spus că este fiul ei și că ar fi fost implicat într-un eveniment rutier și are nevoie de o sumă mare de bani pentru plata spitalizării. Bărbatul ar fi instruit femeia să predea suma de bani unei terțe persoane, cu care aceasta s-a întâlnit în fața imobilului din municipiu, unde domiciliază. Femeia, în etate și cu probleme de vedere și auz, i-a înmânat bărbatului suma de 18.800 de lei.
La scurt timp după cele întâmplate, fiul femeii a luat legătura cu mama sa și după ce a luat la cunoștință despre cele întâmplate a sesizat Poliția. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad vă sfătuiește să anunțați imediat Poliția în cazul în care primiți telefoane sau mesaje prin care vi se solicită să trimiteți bani pentru a ajuta o rudă implicată într-un accident rutier, pentru a intra în posesia unui premiu, ori pentru a beneficia de un serviciu la un preț prea bun ca să fie adevărat. Polițiștii spun că păcăleala este simplă şi nu necesită o documentare prea riguroasă din partea hoţilor, fiind vizate persoanele mai în vârstă, ale căror copii sau rude apropiate sunt plecaţi în străinătate ori mutaţi în alte localităţi din ţară. Această metodă presupune, în principal, utilizarea sau apelul la un număr de telefon fix.
Oamenii legii explică modul de operare al celor care au folosit sau folosesc această metodă: „Autorii contactează telefonic victimele şi, prin folosirea unor calităţi mincinoase – fiul sau fiica victimei, angajat al unei instituții publice, specialist în științe juridice, prieten – le comunică acestora că ruda a comis un accident rutier sau este victima unui accident, iar pentru a scăpa de urmărirea penală sau pentru spitalizare trebuie să depună o sumă de bani în lei sau valută într-un anumit cont bancar sau să înmâneze o sumă de bani unei terțe persoane care se deplasează la o locație stabilită.
Victimele, sub şocul de moment, nu au posibilitatea de a verifica situația, fiind ţinute în mod constant la telefon şi, speriate de eventualele consecinţe juridice care s-ar putea răsfrânge asupra rudei, plătesc respectiva sumă de bani sau o mare parte a acesteia în contul indicat de autori. Mai nou, victima este ţinută la telefon sau îndrumată într-un loc anume, unde se întâlneşte cu alte persoane, cărora le înmânează banii”.
Potrivit polițiștilor, povestea poate varia. Una dintre variante sună astfel: fiul a fost implicat într-o bătaie şi a rănit grav pe cineva, iar banii trebuie daţi, cu acelaşi scop, „persoanei oficiale” care a dat telefonul. De menționat este că metoda ,,Accidentul” se încadrează la infracţiunea de înşelăciune şi poate fi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. În cazul în care sunt comise mai multe fapte, se aplică regulile concursului de infracțiuni, pedepsele crescând.
Citiți principiile noastre de moderare aici!