Cel mai important muzeu de artă contemporană din Alsacia și-a deschis noul sezon expozițional cu artistul arădean Cristian Sida. Acesta a mai expus și în alte orașe ale lumii, precum Paris, New York, Viena, Budapesta, Izmir sau Karlsruhe.
Un număr de 42 de lucrări ale arădeanului sunt expuse la Muzeul PASO, spațiu expozițional prezentat ca „un loc de viață, de întâlniri, de schimburi și de creație”. Pentru acest eveniment au fost selectate opere reprezentative din fiecare etapă de creație a artistului: Satyricon (2006-2009), Vanitas Mundi, Noli me tangere (2012-2014) și Pour les les Privés d Amour et de Pinard (2016–prezent ).
În avangardă
”Cristian Sida se află în avangarda picturii europene actuale, intense, plină de emoție și de sens. El iubește formatele mari, spectaculoase și intense; stâpânind toate tehnicile: ulei, acril, cărbune, colaje, sepia. Între abstracție și figurație, lucrările sale sunt ghidate de culoare, uneori pastel, diafan și clar, uneori întunecat și negru, dar încă în viață”, notează organizatorii expoziției.
Vernisajul a avut loc marți, 26 septembrie, în prezența directoarei Muzeului PASO, Anne-France Boisennin, și a celor mai importanți colecționari din Franța, Germania, Elveția și România, urmând ca expoziția să fie deschisă până pe 21 octombrie.
Cine este Cristian Sida?
Născut la Arad, cu zeci de expoziții la activ, atât în țară, cât și în străinătate, Cristian Sida este, de mulți ani, pe jumătate rezident în Franța, unde participă la proiecte de anvergură. Pe lângă expoziții, acesta a realizat o serie de picturi murale ce împodobesc clădirile din Mericourt, în regiunea Nord Pas de Calais, în cadrul unui proiect al muzeului Louvre/Lens.
Uniunea Artiștilor Plastici i-a oferit, anul trecut, „Premiul pentru pictură” în cadrul Salonului Național de Pictură. Doctor în arte vizuale, cu studii la Panteon Sorbonne Paris 1, artistul arădean este conferențiar la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!