TIMIŞOARA. Trei arădeni, cursanţi ai şcolii de modelling „Lawinne Models”, au participat, sâmbătă, la concursul „Mister Timișoara” – singurul concurs de frumuseţe destinat băieţilor, în zona noastră. Faptul că Timişoara e oraş studenţesc a permis participarea tinerilor din orice judeţ. Competiţia s-a desfăşurat la „Iulius Mall” şi a avut trei probe: întrebări, ţinută casual, ţinută elegantă.
Cine sunt cei trei arădeni care au participat la „Mister Timişoara”? Denis Romaniuc e elev în clasa a XI-a la Colegiul de Arte „Sabin Dragoi”, secția pian; a început sa facă modelling la şcoala Laviniei Ichim din luna ianuarie. Paul Maruşca este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn”, clasă de matern germană. Ricardo Moldovan e elev în clasa a IX-a Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, profil filologie. E primul concurs la care au participat toți trei.
Surpriza a venit odată cu clasarea pe podium a lui Denis Romaniuc. El a obţinut locul II și titlul de „Mister Popularitate”. Denis are 1,85 m înălţime şi e pasionat de pian şi baschet. Ce înseamnă pentru el tiltul câştigat la „Mister Timişoara”? „O experienţă unică pe care cu siguranţă voi vrea să o repet.”
Profa de modelling Lavinia Ichim i-a însoţit şi i-a susţinut pe băieţi la Timişoara. La final de concurs, ne-a declarat: „Mă bucur că se organizează în zonă concursuri și pentru băieți. A fost prima dată când am mers cu băieții la un eveniment de acest fel și mă bucur că am participat împreună ca echipă. Toți trei s-au descurcat foarte bine, sunt mândră de ei în egala măsură.”
Trimite articolul
XSaraci de ei!!!
-
Săracii
Ați scris “Miss” greșit în titlu! 😂😂😂
saracii copii