TIMIȘOARA. În 4 decembrie, poliţiştii de frontieră timișoreni au depistat 11 cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 17 și 42 de ani, fără documente de identitate asupra lor, în municipiul Timișoara. Cele 11 persoane au fost transportate din zona de frontieră cu autoturisme, la acea dată fiind reținut şi un cetățean român, domiciliat în județul Arad. În urma extinderii cercetărilor au fost depistaţi şi identificaţi şi celelalţi trei arădeni implicaţi în activitatea infracţională.
“În urma activităților informativ-operative desfășurate de poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, în cooperare cu polițiști din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni și Sectorului Poliției de Frontieră Lunga, a fost declanşată o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în vederea documentării activității infracționale a unor persoane implicate în adăpostirea și transportul de migrant, din zona de frontieră în municipiul Timișoara. Astfel, polițiștii de frontieră au identificat patru cetățeni români, domiciliați în județul Arad, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani, implicați în activitatea de transport a unui grup de 11 persoane din zona de frontieră, depistat în municipiul Timișoara. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și de trafic de migranţi, pentru cei patru cetățeni români. Totodată pe numele a trei dintre ei, judecătorul de dreptul si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile pentru cel de-al patrulea”, informează Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș.
Trimite articolul
XConfiscati-le si gunoaiele alea de autovehicole !
La bulău cu jegurile…