Cetăţenii din municipiu au obligaţia legală de declarare şi înscriere în registrul agricol a gospodăriilor care deţin terenuri agricole şi silvice, precum şi acelea care deţin animale.
Astfel, în cursul acestei luni, arădenii au obligaţia de a declara datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate şi numărul pomilor în anul agricol. Asta după ce, în perioada 5 ianuarie-28 februarie, (se presupune că) au declarat datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosinţă, clădirile şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri.
„Persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, şi în afara termenelor prevăzute mai sus, în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări” – se arată într-o informare a Primăriei Municipiului Arad.
Program şi telefon
Programul de lucru cu publicul în cadrul Serviciului Agricol este următorul: de luni până joi, între orele 8.00-11.00 şi 15.00-17.00, iar vineri între orele 8.00-12.00. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0257-253007, 0257-281850 int.186, 153
Citiți principiile noastre de moderare aici!