Cu un procent de participare la vot de 57,33%, înregistrat la ora 19, în judeţul nostru, se constată o mobilizare a alegătorilor, care la aceeaşi oră, în urmă cu două săptămâni, veniseră la vot în procent de 45,74%.
Au trecut de 1.000!
Multe secţii de votare din judeţ au avut, până la ora 19, peste 1.000 de votanţi. Secţia din Şofronea a avut chiar un număr rotund: 1.100! Aici au votat 939 de alegători pe liste permanente, 145 pe liste suplimentare şi 16 la urna mobilă. La secţia de la Tîrnova au votat 1.055 alegători, dintre care 892 pe liste permanente, 120 pe liste suplimentare, 43 la urna mobilă.
Secţia de la Liceul Teoretic Gheorghe Lazăr din Pecica a raportat 1.015 alegători, dintre care 866 pe liste permanente şi 92 pe liste suplimentare.
La secţia 141 din Nădlac au votat 1.035 alegători, dintre care 851 pe liste permanente,182 pe liste suplimentare şi 2 la urna mobilă.
În top în municipiu
Secţia de la PN 8 de pe Poetului a raportat 1.038 alegători. 967 – pe liste permanente şi 71 pe liste suplimentare. Pe aceeaşi stradă, la secţia de la fosta şcoală generală 8 au votat 1.016 alegători: 961 pe liste permanente şi 55 pe liste suplimentare. La secţia de la fosta şcoală generală 20, de pe strada Petru Rareş au votat 1.038 alegători: 995 pe liste permanente, 42 pe liste suplimentare şi 1 la urna mobilă. La secţia de la DDAC de pe Calea Radnei au votat 1.029 alegători: 907 pe liste permanente, 121 pe liste suplimentare, 1 la urna mobilă. La secţia de pe aceeaşi stradă, dar la PN 18 au votat 1.072 persoane: 980 pe liste permanente şi 92 pe liste suplimentare. La secţia de la Colegiul Vasile Goldiş au votat cei mai mulţi: 1.120 alegători, din care 920 pe liste permanente şi 200 pe liste suplimentare.
Codaşii
La secţia de la Laz comuna Dezna au votat 33 de persoane. 22 pe liste permanente, 10 pe liste suplimentare şi 1 la urna mobilă.
La şcoala generală Pătârş comuna Ususău s-a întâlnit un caz aparte. Aici erau înscrişi pe liste permanente 29 de persoane. În total, au votat 36, 18 pe liste permanente şi 18 pe liste speciale.
În ceea ce priveşte secţia de la Văsoaia comuna Chisindia, aici au fost mai mulţi alegători din alte localităţi decât cei de pe liste permanente. Au votat 43 de oameni: 19 pe liste permanente şi 24 pe liste suplimentare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!