Chiar dacă sunt încă multe zone în oraș unde gunoaiele zac neridicate de operatorul de salubrizare menajeră, Municipalitatea încearcă să-i mobilizeze pe arădeni să încheie contracte cu Retim. Concret, va mări valoarea taxei speciale pe care cetățenii care nu au încheiate contracte pentru ridicarea deșeurilor o au de plătit pentru serviciul de care beneficiază. Executivul propune ca taxa specială să se majoreze de la 7,34 lei/persoană/lună (cât e acum) la 10 lei/persoană/lună, în cazul persoanelor fizice. Ceea ce înseamnă că arădenii care nu au încheiat contract cu Retim vor plăti pentru ridicarea gunoiului cu aproximativ 2 lei/persoană/lună mai mult decât cei care au încheiat contractul (care plătesc 7,02 lei/persoană/lună, plus TVA). În cazul persoanelor juridice, taxa specială va crește de la 135,37 lei/mc la 185 lei/mc.
În CLM
Pentru a putea fi aplicată, majorarea taxei speciale datorate pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale are nevoie de votul consilierilor locali. Aleșii sunt chemați să voteze, în ședința ordinară de marți, 22 mai, un proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Arad nr. 351/2015 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2016. În document e prevăzută și modalitatea prin care vor fi identificați și sancționați arădenii care beneficiază de serviciul de salubrizare dar care nu au încheiate contracte de prestări servicii cu operatorul serviciului de salubrizare.
Cei de la Retim vor notifica persoanele în cauză, punându-le în vedere ca în termen de zece zile să se prezinte la sediul lor în vederea încheierii contractului. Notificarea va fi însoțită de contractul de salubrizare, documentele urmând a fi transmise prin poștă, ca scrisoare recomandată, cu confirmare de primire. „După expirarea termenului de 10 zile, în cazul beneficiarilor serviciului de salubrizare ale căror notificări au fost returnate sau al celor care nu s-au prezentat și/sau nu au încheiat contracte de prestări servicii cu operatorul serviciului de salubrizare, operatorul va transmite Direcției Generale Poliția Locală Arad, listele cu toți acești beneficiari, în scopul efectuării controalelor specifice. Reprezentanții Poliției Locale însoțiți de reprezentanții operatorului se vor deplasa la domiciliul/sediul/punctul de lucru al beneficiarilor în vederea comunicării notificării și încheierii contractelor. Dacă beneficiarii refuză încheierea contractelor de salubrizare, agenții constatatori din cadrul Poliției Locale vor proceda la sancționarea contravențională, potrivit prevederilor art. 30 alin.(5) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare” – se arată în proiectul de hotărâre. Valoarea amenzilor se situează între 500 și 1.000 de lei, sancțiunile putând fi aplicate doar în cazul refuzului scris al celor care nu vor să încheie contractul pentru salubrizarea menajeră.
Lună de lună
„În cazul în care persoanele notificate nu se prezintă în vederea semnării contractului ori refuză semnarea acestuia, operatorul serviciului de salubrizare stabilește și comunică lunar Primăriei Municipiului Arad-Direcția Tehnică până cel târziu în data de 5 a fiecărei luni pentru luna precedentă, situația beneficiarilor identificați fără contract de prestări serviciu, în vederea instituirii, în sarcina acestora a taxei speciale. (…) Compartimentul de specialitate din cadrul Direcției Tehnice va proceda la verificarea situațiilor comunicate de operatorul serviciului de salubrizare și până cel târziu la data de 20 a fiecărei luni va comunica Direcției Venituri beneficiarii serviciului de salubrizare care nu au încheiat contracte cu operatorul serviciului, în vederea stabilirii taxei speciale de salubrizare” – prevede proiectul de hotărâre supus votului consilierilor locali.
Citiți principiile noastre de moderare aici!