Peste 1,1 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, vor intra în regiunea de vest a ţării, inclusiv în judeţul Arad, în următorul Program Operaţional Regional. Fiind vorba de bani mulţi, foarte mulţi, care ar urma să fie investiţi de instituţiile publice, dar şi de firmele din vestul ţării, Agenţia de Dezvoltare Regională Vest încearcă să ia contact direct cu cetăţenii simpli, pentru a afla care sunt nevoile lor şi care ar trebui să fie direcţiile spre care să fie trimişi banii europeni.
„ADR Vest vrea să vină mai aproape de cetățeni, să le cunoască nevoile, în vederea creșterii calității vieții, prin investiții din fonduri europene. În acest context, locuitorii regiunii Vest sunt invitați să transmită observațiile și propunerile lor privind POR Vest 2021-2027, completând un chestionar, până la data de 25 august 2021”, spun cei de la agenţia de dezvoltare. Chestionarul se găseşte pe pagina de internet a ADR Vest şi se adresează cetățenilor, autorităților și instituțiilor publice, instituțiilor de învățământ, entităților de cercetare, ONG-urilor, IMM-urilor.
“Respondenții sunt invitați să prioritizeze nevoile pe care le consideră relevante în regiune și să aprecieze dacă activitățile prevăzute în cadrul POR Vest 2021-2027 răspund acestora. Răspunsurile și propunerile sunt foarte importante și vor fi luate în considerare, corelat cu obiectivele regulamentelor europene”, mai spun reprezentanţii ADR Vest. Viitorul Program Operațional Regional Vest 2021-2027 acoperă domenii diverse precum: inovarea, specializarea inteligentă, creșterea competitivității IMM-urilor, digitalizarea, eficiența energetică, infrastructura verde, regenerarea urbană, mobilitatea, investițiile verzi, infrastructura educațională, turismul și patrimoniul cultural.
Trimite articolul
XD-le Alin Gherasim poate reușiți să inserați și un link in textul articolului…
-
irelevant, oricum ei cheltuie banii pe afacerile lor, nu pe ce ar trebui
-
Mai exact ei aprobă ce le convine lor. Vor să lase iluzia că cetățeanul de rând are putere de decizie că să le câștige simpatia și implicit votul. Că tot ei decid ce se face sau nu!
-
Iar bla, bla, bla care nu duce nicaieri (vorbim discutii),
Prioritatile orasului sunt clare pentru toti bastinasii:
– Reintroducere cetatii in circuitul civil si turistic
– Renovarea centrului istoric
– Dezvoltarea retelei de transport public si reinnoirea parcului de tramvaie si autobuze
– si desconfestionarea traficului rutier in centrul orasului ca o consecinta a existentei unui serviciu de tranport public modern pe care cetatenii se pot baza
– revitalizarea strandului Neptun si construirea unui Aquapark
– revitalizarea Aeroportului (cu sprijinul tuturor celor intresati, inclusiv al Primariei -vezi din nou “modelul Oradea”
Acestea sunt prioritatile (obiectivele mari) si pot fi realizate fara exceptie pe fonduri europene, DAR NUMAI DACA SE VREA
-
As mai adauga reabilitarea sistemelor de canalizare din mai multe cartiere ale orasului – unele au fost “reabilitate”, dar mai bine nu erau
Ce-i drept e vorba de o sumă uriașă, amețitoare. Problema e ca-nainte de orice plan și de orice consultare publică, țechinii să rămână aici în Arad, să nu dispară sau să facă picioare înspre Bucale! Parerea mea!
O stire ce e adresata capusarilor de politicieni si afacerilor lor.
Asta ca intreaba ei ce sa faca pe cetatean e praf in ochi.
Ce falconeti si mai nou bibartone ia respecatat vreo data pe Aradeni fugi de aci cu stirea asta e doar sa aibe vizualizari nu ca ar conta ceva parerea cetateanului.
Ori cum fac la fel in continuare isi bat joc de noi iar noi tacem ca prosti, uni ii voteaza pe interes, plus unde mai pui ca si nuumararea la voturi o fac tot ei si iese cum vor asa ca votati degeaba ca tot cine vor ei iasa. Si noi ramanem satucul uitat de timp Arad.
Refacerea fatadelor din zonele protejate