Practic, s-a ajuns aproape la nivelul plăţilor din 2009, când s-au achitat de 450.000 de lei pentru aceste servicii. Şi numărul solicitărilor pentru recuperarea contravalorii acestor servicii a scăzut de la 304 cereri în 2011 la 233 în 2012.
În ciuda evoluţiei negative, „judeţul Arad este printre primele judeţe din ţară din punctul de vedere al numărului de solicitări de rambursare, precum şi al plăţilor efectuate cu destinaţia servicii medicale acordate asiguraţilor români în ţările Uniunii Europene” – precizează Bianca Găicean, purtător de cuvânt al CAS Arad.
Servicii diverse
În privinţa serviciilor medicale de care au beneficiat asiguraţii arădeni în UE, se poate vorbi de… diversitate: de la consultaţii medicale de specialitate efectuate în clinici medicale ambulatorii, până la intervenţii chirurgicale efectuate în spitale. „Asiguraţii pot beneficia de rambursarea cheltuielilor reprezentând contravaloarea serviciilor medicale efectuate în străinătate, în condiţiile tarifelor practicate în România, doar pentru acele servicii medicale care fac parte din pachetul de bază acordat în ţara noastră” – atrage atenţia Bianca Găicean.
Dintre ţările Uniunii Europene, Ungaria rămâne în continuare „preferata” asiguraţilor arădeni, dată fiind vecinătatea geografică a acestei ţări.
Paşi pentru rambursare
Pentru a beneficia de rambursarea cheltuielilor efectuate pentru plata serviciilor medicale acordate în ţările U.E., asiguraţii trebuie să se adreseze CAS Arad cu o cerere de rambursare, în termenul general de prescripţie de 3 ani de la data când au beneficiat de serviciul medical respectiv.
Există un formular-tip de cerere, care poate fi obţinut de la sediul CAS Arad sau de pe site-ul instituţiei www.casar.ro – Secţiunea „Relaţii Internaţionale”. La cerere vor fi anexate documentele menţionate în formularul tipizat, şi anume: *documentele medicale eliberate de unitatea medicală care a acordat asistenţa medicală (raportul de externare, foaie ambulatorie, rezultatul investigaţiilor paraclinice, foaia de tratament chirurgical, etc) în original şi traduceri efectuate de un traducător autorizat; *documentele prin care se face dovada achitării serviciilor de către asigurat (factura şi chitanţa/ordin de plată); *copia actului de identitate(BI/CI sau certificat de naştere); *dovada calităţii de asigurat al CAS Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!