Asistentul social, un facilitator care îi ajută pe cei aflaţi în situaţii dificile să-şi reconstruiască viaţa, va fi sărbătorit la Arad de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR).
Sucursala Teritorială Arad a CNASR, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu” și DGASPC Arad organizează în data de 13 octombrie, între orele 10:00 şi 12:00, în Sala Consiliului Județean Arad, dezbaterea cu tema „Provocări și oportunități ale asistenței sociale în județul Arad”.
Evenimentul este dedicat asistenților sociali, oficialităților județene, reprezentanților societății civile, prietenilor și susținătorilor profesiei de asistent social. Astfel, Aradul se alătură celorlalte judeţe prin care a trecut Caravana CNASR în cadrul campaniei naționale „România se ridică în picioare pentru asistența socială” (Gorj, Sibiu, Neamț, Bacău, Ialomița, Ilfov, Giurgiu, Vaslui, Bihor, Constanța, Timiș).
Vocaţie, nu profesie
Participanții la acest eveniment se vor bucura și de prezența conducerii Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, în persoana președintelui acestei organizații, prof. Doru Buzducea, a vicepreședinților Cristian Roșu și Ioan Durnescu, a secretarului executiv Diana Cristea și a lui Cosmin Goian, președintele sucursalei Timiș a CNASR.
„Ne bucurăm că, iată, Aradul, mica Vienă de pe Mureș se aliniază Campaniei noastre metaforic denumită «România se ridică în picioare pentru asistența socială!» Ne bucurăm că unul dintre cele mai vechi orașe din țară, cu o istorie de peste un mileniu, un adevărat muzeu în aer liber, orașul în care a fost pregătită Marea Unire, și-a deschis larg brațele pentru a primi la nivel înalt caravana CNASR. Colindăm întreaga Românie pentru a reda demnitatea profesiei de asistent social. Asistenţa socială poate fi considerată vocaţie şi o profesie. Cu toţii ştim că asistentul social interacţionează cu segmente vulnerabile ale societăţii, că el ajută oamenii să-şi rezolve problemele legate de situaţia lor socială sau personală şi că acesta contribuie la o schimbare în bine a vieţii celor din jur, promovând dezvoltarea şi coeziunea socială. Tocmai de aceea, noi încercăm să promovăm şi valorizăm profesia de asistent social la nivel naţional”, a declarat prof. Doru Buzducea, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universităţii din București şi sufletul acestei campanii.
Acesta a ţinut să mulţumească, pe această cale, celor care s-au ocupat de organizarea evenimentului la nivelul judeţului nostru: Ionela Dehelean și Alina Costin, preşedintele, respectiv vicepreşedintele, filialei Arad a CNASR, dar și tuturor asistenților sociali implicați în organizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!