Îl cheamă Sorin Burlacu şi este un profesor de dans cu mare experienţă, care a participat la cursuri intensive de dans latino american în ţări precum Germania, Spania, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Serbia sau Ungaria. Valoarea lui a fost recunoscută oficial şi în momentul în care televiziunea Pro TV l-a cooptat în echipa „Dansez pentru tine”, Sorin fiind coregraful emisiunii pe partea de dansuri latino. De 16 ani de zile viaţa lui se confundă cu dansul, Sorin Burlacu participând la o serie de concursuri naţionale şi internaţionale. Chiar dacă este din Timişoara, profesorul este legat de opt ani de zile de oraşul nostru. În urmă cu opt ani, a început să predea lecţii de dans şi în oraşul nostru. Acum, într-o colaborare inedită cu clubul District One, şi-a propus să îi înveţe pe arădeni, total gratuit, mişcările dansurilor latino.
„Ne-am propus să le oferim arădenilor o alternativă la televizor, internet sau telefoane mobile. Vrem să îi scoatem din monotonie şi din rutina zilnică. Drept urmare, în fiecare seară de vineri, de la ora 21:00, la District One, organizăm cursuri gratuite de dans, urmate de petreceri latino”, spune Sorin. Acesta îşi doreşte să promoveze dansul şi, implicit, mişcarea. „Vreau ca arădenii să cunoască şi partea latino a dansului. Vorbim despre salsa, bachata, kizomba sau cha-cha”, a mai anunţat profesorul de dans. Cursurile gratuite au fost organizate deja în săptămânile trecute, iar organizatorii şi-au propus să facă din acest eveniment unul de tradiţie. Aşadar, dacă vreţi să învăţaţi să dansaţi latino, sunteţi aşteptaţi la cursurile gratuite în fiecare zi de vineri, de la ora 21:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!