Prin expresia „protecția civilă” se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor, ostilităţilor sau a catastrofelor şi să o ajute să depăşească efectele lor imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia. În România, protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul regal din 28 februarie 1933 sub denumirea de „apărare pasivă” având ca scop limitarea efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene.
Aradenii, invitati sa viziteze sediul Pompierilor
ARAD. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vasile Goldiș Arad își deschide porțile pentru vizitatori. Vineri, 27 februarie, între ora 10.00 și ora 14.00, la sediul inspectoratului din strada Andrei Șaguna, toți cei interesați vor putea vedea tehnica de intervenție a Detașamentului Arad. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vasile Goldiș Arad organizează Ziua Porților Deschise cu ocazia sărbătoririi Zilei Protecției Civile.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut, luni, o convorbire telefonică cu secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Mark Rutte, prilej cu care acesta a mulțumit României pentru contribuția sa la nivel aliat, a salutat creșterea bugetului de apărare al țării noastre și a reafirmat angajamentul NATO și al Statelor Unite față de apărarea colectivă și Articolul 5, transmite Administrația Prezidențială.
Local
Inițiatoarea petiției referitoare la preluarea Bazinului de către Consiliul Județean a vorbit despre cele 4.000 de semnături adunate.
1
România
Un incendiu violent a izbucnit luni seara, 3 martie, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 437, între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
1
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
5
România
Partidele AUR, S.O.S. România și POT au atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) proiectele de lege adoptate de Camera Deputaților și Senat prin care România ar putea doborî drone intrate ilegal în spațiul aerian al țării, a anunțat USR luni.
8
Citiți principiile noastre de moderare aici!