ARAD. 2014 a fost un an mai bun pentru arădeni, din punct de vedere financiar, față de 2013. Cel puțin asta relevă datele statistice publicate de Banca Națională a României. În raportul BNR sunt cuprinse date exacte privind sumele luate cu titlu de credit de la bănci de către arădeni, câţi bani nu şi-au plătit din restanţe, precum şi câţi bani şi-au pus deoparte arădenii pentru zile negre. Comparativ cu anul 2013, au scăzut restanţele la bănci, s-a redus şi valoarea creditelor în valută. Au crescut şi sumele aflate în conturile de disponibilităţi la vedere atât în conturi în lei, cât şi în conturi în valută. Demn de menţionat este că, per ansamblu, arădenii şi-au început anul 2015 cu mai mulţi bani disponibili în conturi decât în anul precedent. Cu sute de milioane de lei mai mulţi!
În ceea ce priveşte creditele restante, demn de menţionat că în decembrie 2013 pe judeţul Arad se totaliza (la lei şi valută) o sumă de 538,4 milioane lei. Un an mai târziu, creditele restante au însumat 416,8 milioane lei. „Sunt considerate restante creditele care, în ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se efectuează raportarea înregistrează întârzieri la plată de cel puţin o zi”, se precizează în raportul BNR.
În lei
Demn de menţionat este că, în decursul anului trecut, arădenii demonstrează că au preferat să se împrumute, de la băncile comerciale, în moneda naţională. Concret, dacă în decembrie 2013, BNR raporta un total al sumelor împrumutate de 1.252,9 milioane lei, în decembrie 2014 suma a ajuns la 1.391,5 milioane lei. Deci creditele au crescut cu 138,6 milioane lei în decursul anului trecut. Dar să vedem pentru ce s-au împrumutat arădenii… O parte din aceste credite au ca titulari firme din judeţ: în decembrie 2013 agenţii economici figurau cu credite în lei în valoare totală de 653,4 milioane lei, iar în decembrie 2014 – cu 647,3 milioane lei.
Consum şi locuinţe
În ceea ce priveşte populaţia, în schimb, se observă o creştere impresionantă a creditelor luate pentru consum şi pentru locuinţe. În decembrie 2013, populaţia avea 588,2 milioane lei datorie la bănci, din care 401 milioane erau credite pentru consum, 46,4 milioane lei – credite pentru locuinţe, 114,7 milioane lei – pentru alt scopuri. Un an mai târziu, creditele în lei ale persoanelor fizice au ajuns la un total 739,2 milioane lei! Din aceşti bani, 459,6 milioane lei sunt credite de consum, 158,7 milioane lei – pentru locuinţe şi 102,7 milioane lei au fost luate „în alte scopuri”, potrivit BNR.
Valută, mai puţin
Se observă şi tendinţa de scădere a valorii creditelor luate în valută. Dacă în decembrie 2013 totalul (exprimat în lei) se ridica la 1.836,3 milioane lei, în decembrie 2014 a fost mult mai mic: 1.606,8 milioane lei! O pondere importantă în totalul creditelor în valută o au creditele pentru locuinţe. Populaţia avea în decembrie 2013 credite în valută în valoare (exprimată în lei) de 507,6 milioane lei şi în decembrie 2014 – mai puţin dar nu cu mult – 491,3 milioane lei.
Bogăţia din conturi
Câţi bani au arădenii în conturi? Firmele şi persoanele fizice din judeţ şi-au început anul 2014 cu diponibilităţi şi depozite la termen, în total, de 3.481,8 milioane lei. Anul 2015 i-a „surprins” pe arădeni cu un total de 3.743,4 milioane lei. Cu 261,6 milioane lei mai mult decât cu un an în urmă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!