Din sărbătoare în sărbătoare, așa pare să o țină Aradul. Dacă se uită la noi cineva din exterior, s-ar putea gândi că ne merge chiar prea bine, dat fiind faptul că nici nu se-ncheie bine un festival și-ncepe un altul. În medie, pe anul 2018, administrația locală a programat un festival la fiecare 18-20 de zile, fiind plănuite inițial 21 de festivaluri pentru întregul an.
Prima bere a anului
Interesantă este situația…berii. Se pare că arădenii sunt mari băutori de bere, așa că municipalitatea a programat nu un festival al berii, ci două. Primul a fost „Festivalul arădean al berii”, organizat între 4 și 6 mai, în Parcul Eminescu. Au cântat Cargo, Mircea Baniciu, Direcția 5 și mulți alți artiști români. Câteva mii de oameni și-au petrecut serile în parcul din spatele primăriei, astfel că evenimentul pentru care Centrul Municipal de Cultură (CMC) Arad a alocat în jur de 200 de mii de lei a fost declarat un succes.
Nu a ajuns
Cel mai probabil, un singur festival al berii nu este de ajuns pentru un oraș plin de băutori de bere, astfel că Centrul Municipal de Cultură Arad plănuiește să mai organizeze unul, în luna octombrie. Acesta, însă, va fi „la un alt nivel”, conform declarației Danielei Pădurean-Andreica, director al Centrului Municipal de Cultură Arad. Inițial, „Oktober Beer Festival” era programat pentru weekendul acesta, adică pentru perioada 28-30 septembrie, însă a rămas fără finanțare.
Așteaptă alți bani
Am contactat reprezentanții CMC Arad, pentru a afla din ce cauză nu s-a organizat evenimentul, deși era notat în calendarul evenimentelor culturale. Aceștia ne-au declarat că s-a amânat din mai multe motive, unul fiind partea financiară. „Așteptăm rectificarea bugetară, pentru că am luat din banii de la Beer Fest și i-am alocat Târgului Economiei Arădene, din luna mai. Am luat de la evenimentele din toamnă, ca să putem face în luna mai, iar acum îi reașezăm în așa fel încât să ajungem la un buget decent pentru toate evenimentele”, spun cei de la CMC Arad.
Inițial, evenimentul avea un buget de 250.000 de lei, însă în urma rectificărilor ulterioare, a ajuns la 150.000 de lei. Vineri, pe 21 septembrie, însă, consilierii locali vor vota o majorare cu 200.000 de lei a bugetului pentru Oktober Beer Fest, astfel că suma totală alocată va fi de 350.000 de lei, adică aproximativ 75.000 de euro.
Evenimentul, „la un alt nivel”
Totuși, așteptarea merită, promit reprezentanții CMC. „Suntem în discuții cu o firmă din Brașov, care are infrastructura aceea foarte frumoasă, exact după modelul german. Încă suntem la nivelul de discuții, nu am semnat nimic, pentru că așteptăm și o ofertă financiară din partea acestora. Însă calitatea este alta, chiar dacă lucrurile sunt puțin mai scumpe, încercăm să ridicăm ștacheta, pentru că arădenii au pretenții, s-au obișnuit cu evenimentele de calitate, ceea ce e foarte bine”, adaugă reprezentanții instituției. Aceștia au menționat și că în cazul în care nu vor ajunge la un consens cu cei din Brașov, vor organiza în regie proprie festivalul.
Să curgă berea!
Nu-i Aradul un oraș în care să curgă lapte și miere, însă berea curge liniștită, pare-se! Așadar, arădenii pot să stea liniștiți: dacă n-au avut timp în luna mai să meargă la festivalul berii, autoritățile le pregătesc un altul, undeva în luna octombrie. Nu știm exact când și unde se va desfășura, însă vă vom da de știre de îndată ce aflăm.
Citiți principiile noastre de moderare aici!