Banii pentru gardurile electrice vor veni prin Administraţia Fondului de Mediu, iar cei 2.000 de lei ar trebui să acopere în proporţie de 100 la sută costurile unui sistem care include generatoare de impusuri, izolatoare inel şi rolele de fir de gard electric necesare pentru împrejmuirea gospodăriilor.
„Programul pe care îl demarăm anul acesta va fi multianual. Investim în 2020 suma de 1.500.000 de lei pentru ca speciile să fie protejate, iar oamenii și bunurile lor să fie în siguranță. Cred că un bun management al speciilor pentru care suntem renumiți în Europa implică inclusiv sisteme inteligente care să permită coexistența între om și carnivorele mari”, a mai adăugat ministrul Mediului.
Românii din următoarele județe vor putea accesa aceste fonduri: Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea.
Trimite articolul
Xsi cine monteaza asa ceva si la ce pret? stie cineva?
Unde are Aradul ursi?? Am auzit de unul prins intr-o livada la Ranusa, acum vreo 6-7 ani, dar a fost relocat.
-
In partidele politice
-
:))))))
-