Va fi premiat cel mai frumos coş de picnic (acesta poate conţine fructe, prăjituri, legume, dulciuri, răcoritoare etc. care pot fi consumate în parc după concurs). Nu uitați de pătură, perniţă sau alte accesorii pe care le puteţi utiliza pentru a avea picnicul perfect. Sunt pregătite jocuri şi concursuri la care sunt aşteptaţi să participe cei mici împreună cu părinţii, bunicii şi prietenii.
Picnicul copilăriei face parte din evenimentele organizate în cadrul proiectului Farmecul copilăriei – Arădenii Retrăiec Amintiri Duminica, finanţat de Primăria Arad prin Centrul Cultural Municipal Arad desfăşurat în fiecare duminică în Parcul Aventura Voinicilor.
Arădenii sunt așteptați la Picnicul copilăriei
Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, îi invită pe arădeni la picnic. Duminică, 21 iunie, în Parcul Aventura Voinicilor, de la ora 17,00, cei dorinici de relaxare în aer liber sunt așteptați la „Picnicul copilăriei”, ediţia a II-a, alături de familie şi prieteni.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Citiți principiile noastre de moderare aici!