Spectacolul “Sex, Drugs, Gods & Rock n Roll” al Companiei Aradi Kamaraszinhaz, în regia lui Erno Tapaszto, cu Harsanyi Attila în rolul principal, va participa în 2 septembrie la Festivalul Vidor din Nyiregyhaza, Ungaria. Cel mai mare festival al comediei din Ungaria, „Festivalul veseliei și al bunei dispoziții” oferă peste 400 de programe vizitatorilor în decursul celor nouă zile de voie bună, între care și 16 spectacole de teatru, selecția celor mai bune comedii al anului. Spectacolul teatrului maghiar arădean este singurul sp invitat din România.
Spectacol premiat
“Sex, Drugs, Gods & Rock n Roll” a câștigat recent premiul pentru Cel Mai Bun “One man show” la Festivalul Internațional de Teatru ATELIER desfășurat la Sfântu Gheorghe. Tapaszto Erno, regizorul spectacolului, a fost nominalizat la premiul pentru Cea Mai Bună Regie. Actorul Harsanyi Attila a fost distins în această vară cu Premiul de Excelență al Orașului Arad pentru promovarea dialogului intercultural teatral.
Citiți principiile noastre de moderare aici!