Se poate ca muzica Rock să fie apreciată, se poate ca astfel de evenimente să fie reeditate! Sâmbătă, 25 iunie, puțin după ora 19.00, puhoiul de arădeni se îndrepta în valuri spre Cetatea Aradului, pentru a asculta recitalul orchestrei Filarmonicii de Stat din Arad, dirijată de maestrul italian Giuseppe Carannate, dar și pe invitata specială, solista Emanuela Loffredo (Italia), în cadrul evenimentului „CLASSIC MEETS ROCK”, dedicat Zilei Regimentului II Linie – Infanterie Arad.Pe fețele tutor celor prezenți s-a putut citi bucuria de a parcurge istoria rock-ului alături de instrumentiștii de pe scenă, astfel că la sfârșitul fiecărei piese au urmat ropote de aplauze. De notat ar fi și prestația lui Florin Gherghel, prima vioară a Aradului, care și de această dată s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Din păcate, de astfel de evenimente ar trebui să ne bucurăm mult mai des, dovadă și miile arădenii ce și-au rupt din timp pentru a se delecta cu Deep Purple, AC/DC, Nirvana, Metallica, Guns n Roses sau Karl Jenkins, toţi reinterpretaţi de orchestra Filarmonicii Arad.
Aradul a respirat rock prin toți porii
Aradul a respirat rock prin toți porii
A fost o seară electrizantă, în care s-au adunat peste 3800 de arădeni, iubitori ai frumosului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să recupereze banii din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite AFP.
4
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
2
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
Citiți principiile noastre de moderare aici!