„În Arad, călătoria cu tramvaiul a fost până acum 2 lei, iar de acum este 3 lei. Până acum, aveam printre cele mai mici costuri din ţară, pentru că în alte oraşe s-a majorat la 3 lei demult”, a spus, la mijlocul săptămânii trecute, pentru Jurnal Arădean / Aradon, Petru Cuvineanu, unul dintre directorii de la Compania de Transport Public (CTP) Arad.
Cât de reală este declarația de mai sus s-au întrebat, pe bună dreptate, arădenii. La doar câteva click-uri distanță se află și informațiile care ne lămuresc pe deplin. Astfel, conform paginilor de internet ale companiilor de transport din țară, la Iași, Timișoara sau Cluj-Napoca prețul unei călătorii cu mijloacele de transport în comun este de 2 lei, în orașul moldav la 9 bilete cumpărate al 10-lea fiind gratuit. Mai mult, tot la Iași, elevii plătesc doar un leu pentru o călătorie!
Tot 2 lei plătesc și călătorii din: Constanța (2 lei pe oră, dar o călătorie individuală este 1,5 lei), Tg. Mureș (unde însă un abonament nenominal pe zi, valabil pe toate liniile urbane, este de 4 lei, pe când la Arad bate toate recordurile din țară, fiind 12 lei!), Reșița, Satu Mare, Suceava, Piatra Neamț, Craiova, Sibiu (în plus aici cu 5 lei poți cumpăra o legitimație valabilă o zi, în condițiile în care putem vorbi de un oraș cu adevărat turistic), Târgoviște, Brașov, Sf. Gheorghe (aici există și varianta unui set de 10 călătorii, ce ajunge la 1,7 lei/bilet), Tulcea, Baia Mare (2 lei/30 de minute și 3 lei/60 minute; 8 lei/zi), Pitești, Ploiești (4 lei o legitimație pe zi, valabilă pe toate liniile) sau Bacău (unde un abonament săptămânal pe o linie costă 17 lei, în Arad fiind, repetăm, 12 lei/zi, și 33 lei/săptămână).
În alte orașe, Alba Iulia, Rm. Vâlcea și Miercurea Ciuc biletele costă 2,5 lei, în timp ce Brăila se află la polul opus, cu 1,5 lei.
În Capitală, cei ce călătoresc pe liniile urbane ale RATB achită 1,3 lei, iar persoanele care aleg metroul achită 5 lei pentru 2 călătorii, 20 lei pentru 10 călătorii și 8 lei pentru un abonament pe zi.
Singurul oraș din țară care se „bate”, fără succes până la urmă, cu Aradul, pentru șefia în acest nedorit top, este Oradea, unde un bilet cu o călătorie costă 3 lei, însă un bilet cu două călătorii se achiziționează la 5 lei (2,5 lei pe bilet).
În ceea ce privește abonamentele lunare, situația este și mai tristă pentru călătorii arădeni, care plătesc 90 de lei, în timp ce, ca să oferim un singur exemplu, la vecinii de pe Bega costă 53 de lei…
[related-post post_id=”1964984″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!