Datele referitoare la celelalte judeţe din zona de vest sunt irelevante, în condiţiile în care Aradul a fost „centru de zonă absolut” din punct de vedere al ţigărilor de contrabandă care au fost confiscate.
Anul 2022 nu a fost, însă, unul atât de prolific pentru anchetatorii care documentează cazurile de trafic de ţigări. Statisticile indică faptul că, anul trecut, la nivel naţional, numărul de ţigări de contrabandă confiscate a fost, de asemenea, unul impresionant: 110.151.206, în valoare de 73,4 milioane de lei. De această dată, însă, capturile din zona de vest a ţării au scăzut vertiginos, la numai 3.585.002 fire de ţigări. Cu toate acestea, Aradul a rămas „campionul” regiunii şi pe anul 2022, cu un număr de 1.781.823 de fire de ţigări, reprezentând aproximativ 50 la sută din totalul de pe regiune. Ţigările confiscate anul trecut în judeţul nostru ar costa aproximativ 900.000 de lei, spun cei de la stopcontrabanda.ro.
Cu toate că au trecut doar trei luni din acest an, datele privind ţigările de contrabandă confiscate până în prezent de autorităţi sunt unele „impresionante”. La nivel naţional, au fost depistate 32.402.704 fire de ţigări de contrabandă. Din acest total, 2.595.810 ţigări au fost confiscate în zona de vest a ţării, în care sunt cuprinse judeţele menţionate mai sus. Aradul conduce detaşat topul regional, depăşind în primele trei luni ale acestui an toate capturile realizate anul trecut. Statisticile indică faptul că, din ianuarie şi până în martie 2023, în judeţul nostru au fost confiscate 2.171.180 de fire de ţigarete, adică peste 80 la sută din totalul ţigărilor confiscate în zona de vest, reprezentând şapte la sută din totalul ţigărilor confiscate la nivel naţional. Valoarea de piaţă a ţigărilor de contrabandă confiscate în judeţul nostru în aceste prime trei luni de zile se ridică la 1,2 milioane de lei. Iar anul mai are opt luni de zile, timp în care organele de anchetă pot să dea, în continuare, lovituri contrabandiştilor.
Despre platformă
Cum sunt adunate aceste date şi care este scopul platformei stopcontrabanda.ro?
„<Stop Contrabanda> este o campanie de informare şi conştientizare asupra efectelor economice si sociale pe care traficul ilicit de ţigări le are asupra economiei naţionale, dar şi asupra regiunilor apropiate punctelor de frontieră. Contrabanda cu ţigări ocupă segmentul cel mai important, ca volum, din totalul bunurilor traficate ilicit pe teritoriul României. În ultimii 6 ani, România a pierdut la bugetul de stat 15,8 miliarde de lei din cauza contrabandei cu țigări. Contrabanda cu țigări înseamnă rețele de criminalitate organizată care se întind dincolo de granițe și care nu ezită să folosească violența pentru a-și apăra profiturile. Sumele uriașe obținute din contrabandă sunt folosite adeseori pentru a alimenta alte tipuri de criminalitate, cum ar fi traficul de persoane, de droguri, de arme sau chiar terorismul, arată datele instituțiilor internaționale”, se arată pe site-ul menţionat.
Totodată, acolo se precizează faptul că „cifrele agregate conțin raportările oficiale ale Poliției Române și Poliției de Frontieră și informațiile provenite din materialele de presă și alte comunicări oficiale”.
Trimite articolul
XAradul campion la contrabanda instituționalizată
Si de aia tot nu e inchis nimeni…., degeaba muncesc politistii , stim cu totii ca judecatorii au ultimul cuvant
Ce dreacu se intampla cu tigarile confiscate? Ca doar nu om fi atat de destepti sa le distrugem, daca intr-adevar se vor distruge , cine face parte din comisia respectiva? Macar sa avem o stire totusi.
Daca stai strab dar judeci drept , e un plus pt Arad , inseamna ca politia din Arad se achita cel mai bine de sarcinile de servici
Aradu-i fruntea!!! Ura !!! Ura !!!, Ura !!!
Pe langa ca am devenit un catun, mai suntem si campioni la interlopi.
Traiaca COMDUCEREA, PARTIDUL si CEL MAI IUBIT DINTRE ARADENI (darb)
Cand ai competitie, normal ca iti dai interesul sa le confisti marfa. Cei “de-a casei” nu patesc nimic de ani de zile (daca nu zeci de ani).
Bogdan Crainic.Tic tac tic tac.se apropie ,,debarcarea in normandia”.
11,5 mill sunt 1150 de Baxuri.Care nu sunt chiar asa de mult.valoarea pe piata cu o medie de 14 ron sunt 8 mill lei.🙄🙄🙄