Aradul cere impresionante sume de bani, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013. Cu toate acestea, în urma evaluării, o serie de proiecte au fost respinse. Este de menţionat, totuşi, că Aradul are proiecte de drumuri care depăşesc valoarea fondurilor alocate pentru întreaga regiune. Potrivit datelor furnizate de la reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, „67 de proiecte, cu o valoare a finanţării nerambursabile de aproximativ 191 milioane euro, au fost depuse, până în prezent, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (Organism Intermediar pentru implementarea Programului Operaţional Regional 2007 – 2013) în vederea solicitării de finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 (POR 2007 – 2013) de către localităţile din judeţul Arad”.
25 de milioane de euro
Până în prezent, judeţul Arad a beneficiat de fonduri nerambursabile în valoare de 25 de milioane de euro pentru proiecte depuse şi câştigate pe POR. Din totalul de 67 de proiecte, potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, „au fost contractate 10 proiecte, cu o valoare a finanţării nerambursabile de aproximativ 25 milioane de euro”. Alte 43 de proiecte se află în diferite faze de evaluare şi selecţie sau precontractare, având o valoare a finanţării nerambursabile 148 milioane euro. Nu toate proiectele depuse de Arad au primit o evaluare pozitivă. „14 proiecte au fost respinse, având o valoare a finanţării nerambursabile de aproximativ 18 milioane de euro”, informează ADR Vest.
Educaţia, în top
De departe, educaţia este situată între primele domenii în care am cerut fonduri. La „Infrastructură de educaţie”, s-a depus cele mai multe proiecte din toate domeniile posibile. Cele 14 proiecte depuse de Arad însumează fonduri nerambursabile în valoare totală de 23,57 milioane de euro, aproape de suma totală de fonduri alocate întregii Regiuni Vest, de 28,87 milioane euro.
Drumuri – 97,45 milioane euro
Situaţia proiectelor de infrastructură de drumuri este una mai specială. De menţionat este că, prin POR, pentru toate cele patru judeţe din Regiunea de Vest sunt disponibile 88,84 milioane euro. Toate cele 12 proiecte de infrastructură de drumuri ale Aradului, însă, însumează o cerere de fonduri nerambursabile de 97,45 milioane euro, cu mult peste disponibil.
Niciun proiect
Trei dintre domeniile pe care se oferă fonduri nerambursabile nu au reuşit să stârnească interesul arădenilor. Este vorba despre „Infrastructură de sănătate”, „Structuri de sprijinire a afacerilor”, respectiv, „Situri industriale”. Deşi pentru cele trei domenii se pot accesa fonduri nerambursabile, în total, pe Regiunea Vest, de aproape 70 de milioane de euro, Aradul nu a depus niciun proiect.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!