ARAD. Uniunea Europeană vrea să promoveze cât mai intens faptul că finanţează investiţiile, inclusiv cele din Arad. Drept urmare, prin prisma prevederilor acestor regulamente şi având în vedere rolul Ministerului lnvestițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) în implementarea și gestionarea programelor finanțate din fonduri europene în România, ministerul trebuie să asigure funcția de informare a factorilor interesați și a publicului larg cu privire la oportunitățile de finanțare, stadiul implementării programelor operaționale, precum și impactul avut de fondurile europene asupra dezvoltării naționale. Aşadar, cei de la Proiecte Europene au realizat Centrul de Informare pentru Investiţii Europene, care asigură funcţia de informare şi de promovare pentru fondurile europene nerambursabile, atât pentru exerciţiul financiar 2014-2020, cât şi pentru următorul, 2021-2027.
„În cadrul Centrului este prevăzută colaborarea cu cele 41 de consilii județene, Primăria Municipiului București și cele 6 primării de sectoare, precum și cu AOR, ACOR, AMR și UNCJR pentru promovarea unitară a investițiilor și proiectelor europene în România. În acest context, colaborarea dintre instituții presupune: activarea pe website-ul instituțiilor partenere MIPE a unui hyperlink dedicat aplicației Helpdesk personalizat cu logo-ul aferent, prin care publicul țintă, interesat de tematica fondurilor europene, își poate adresa întrebările într-un mod interactiv direct; participarea la evenimentele organizate sub egida Centrului de lnformare; promovarea fondurilor europene prin preluarea în cadrul website-urilor oficiale a informațiilor și materialelor informative publicate de MIPE, cu referire la accesarea fondurilor europene și la activitatea Centrului de lnformare; distribuirea de către parteneri a materialelor promoționale realizate în cadrul proiectului cu scopul de a crește vizibilitatea fondurilor europene în România”, se arată într-un proiect de hotărâre al Consiliului Judeţean Arad.
Drept urmare, pentru a „bifa” atât dorinţa Uniunii Europene, cât şi cea a Ministerului Proiectelor Europene, Consiliul Judeţean va semna acest protocol, urmând să promoveze activitatea Centrului de Informare pentru Investiţii Europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!