Greu de crezut dar, se pare, extrem de adevărat. Societatea care administrază groapa de gunoi a Aradului vrea, se spune, să aducă aici gunoi din aproape toată ţara. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, societatea, care are semnat contract pe activitatea de depozitare a deşeurilor cu Primăria Arad încă din 2004, a solicitat Agenţiei de Protecţia Mediului Bucureşti dreptul de a colecta şi transporta deşeuri din toată ţara. Dreptul de a depozita deşeurile în deponeu îl are deja, aşa că…
Informaţia ne-a fost confirmată de către primarul Aradului, Gheorghe Falcă, care a precizat faptul că are cunoştinţă de solicitarea depusă, de curând, de ASA la Bucureşti, la Agenţia de Mediu. Declaraţia edilului pe subiect nu a fost una blândă: a precizat din start faptul că nu este de acord cu această mutare şi că a comunicat acest lucru şi celor din Capitală.
„Noi suntem proprietarii gropii de gunoi a Aradului, ASA fiind doar administratorul acesteia. Dar sper să nu mai fie administrator pentru că nu îi respectă pe arădeni vrând să aducă deşeuri în Arad şi din afara judeţului nostru. Pot să vă spun că am sunat la Bucureşti să comunic că nu sunt de acord cu această intenţie”, ne-a precizat Gheorghe Falcă.
Potrivit informaţiilor noastre, Timişul îşi inaugurează groapa de gunoi, Bihorul are deja una, unde timişorenii duc acum deşeurile, aşa că solicitarea ASA ar putea avea ca ţintă alte zone din ţară. Societatea ar putea miza pe tarife mai mici la transport, deşi la Arad tarifele impuse sunt, spune executivul, piperate. Rămâne de văzut cine va avea câştig de cauză în acest război şi care va fi poziţia arădenilor pe un subiect atât de delicat, în condiţiile în care Aradul ar putea deveni groapa de gunoi a ţării.
Aradul, in topul investitiilor straine in 2011
Citiți principiile noastre de moderare aici!