ARAD. E vremea reorganizării în Primăria Arad și a promisiunilor că structura administrației locale va fi mai puțin stufoasă. Mai ales pentru că nu sunt bani și pentru că trebuie tăiate de undeva 10 milioane de lei. Cel mai probabil suma va fi greu de identificat chiar și prin tăieri de posturi, în condițiile în care cel mai probabil vor fi eliminate din actuala organigramă posturile vacante, care nu au în dreptul lor cheltuieli cu salariile. Câte sunt acestea? Greu de spus dacă studiezi actuala organigramă a Primăriei Arad. Nici dacă ne-am pune să le numărăm, de pe organigramă, post cu post nu ne-ar ieși bine socotelile, în condițiile în care pe pagina oficială de internet a Primăriei Arad ambele posturi de viceprimar sunt trecute drept vacante.
Am fi spus că probabil nu s-a operat nicio schimbare de la momentul la care organigrama a fost aprobată în vreo ședință CLM din trecutul mai îndepărtat, dar iarăși ne-am înșela pentru că organigrama actuală a PMA a fost, de pildă, completată cu numele noului administrator public: Boca Bogdan Vlad.
De facto, cu un viceprimar
Dincolo de scăpările actualei organigrame, omisiuni care ne împiedică să vă spunem acum cu certitudine câți angajați are cu adevărat Primăria Arad înainte ca restructurarea anunțată de primarul Călin Bibarț să înceapă, rămâne încă de actualitate problema viceprimarilor. De facto, Aradul a rămas tot fără un viceprimar, chiar dacă alegerile locale au avut loc în urmă cu mai bine de șase luni iar municipiul are dreptul la doi viceprimari.
Consilierii locali municipali, din rândul cărora ar trebui ales viceprimarul, nu par să se grăbească în alegerea acestuia, subiectul nemaifiind adus în discuție de mult în ședințe CLM, extrem de multe ca număr, cel puțin în ultima perioadă. PNL nu se grăbește desigur să-l aleagă pe al doilea vice, în condițiile în care primul este deja liberal, iar cel de al doilea fotoliul sigur nu le va reveni. Mai mult, până la numirea efectivă a celui de al doilea viceprimar voturile probabil se negociază la fiecare dintre proiectele mai sensibile și se va încerca amânarea lui până când va trece bugetul, dar și ale proiecte aflate pe lista grea a actualei administrații.
Fâstâceala partidelor, în CLM
Cum mai toate celelalte partide cu reprezentanți în CLM încă mai visează la fotoliul de viceprimar, aleșii acestora dansează cu toții pe sârmă. PSD ar fi singurul partid care nu ar trebui să aibă speranțe la un astfel de fotoliu, fiind singurul partid care ar trebui să stea în opoziție și, ca atare, să joace fără emoții propriile cărți, dar la Arad, pesediștii par acum că fac mai degrabă jocul primarului Călin Bibarț.
Votează desigur și împotriva unor proiecte, pe care nu le consideră suficient de sociale, dar la imaginea de pe rețelele de socializare au grijă fie să nu-l atace pe primar, fie să se refere la greaua moștenire lăsată de exprimarul Gheorghe Falcă sau la faptul că încă influențează toate jocurile în Arad. Desigur, pesediștii din CLM au un cuvânt de spus la votul pentru fotoliul de viceprimar. Când va avea loc alegerea, însă, greu de spus.
Trimite articolul
XOricum sunt doua posturi de sinecura, viceprimarii nu prea ar avea nici un rol in organigrama, atributiile lor putand fi cu usurinta indeplinite de primar si ceilalti functionari specializati din primarie!
Ce mi-e falka ce mi-e bibart, , tot din aceeasi gasca in care nu sunt decat gunoaioe, din pnl nu are cum sa iasa ceva bun, niste fatalai, neterminati !
Un oras cu o conducere formata majoritar din oameni de la tara nu are cum sa fie unul bine organizat.
da ma rog de ce trenuie atatia viceprimari intr-un oras ca Aradul? Cate orase mari din Europa si nu numai au doar un primar si atat? de ce e nevoie de 2 vice la Arad?
-
E nevoie de 2 primari datorita megadimensiunii si numarului urias de oameni care locuiesc in acest mirific oras !!!
-
șȘi urlătorii din MI ZE RI E USR vor un ne-penal de-al lor urlător va vice primar că doar au venit la guvernare cu 3%ș și e mulți și proști, fdar e mai mulți și mult mai proști gunoaiele dobitocii șifătălaii neterminați care i-au votat !!!
De juma’ de an avem UN primar și UN viceprimar ! Este suficent atâta hiene ptr. Arad.
Bine și ce consilieri are psd ul :))))) chesa un obraznic fără școală, buruc angajat de PSD unde e si acuma, iar cunoștințele lui sunt mai mult pe lângă politica și binele Arădenilor, cât despre dna csilo e singura cu școala!
-
Pnl și urlătorii nici măcar nu sunt oameni, sunt scursuri umane, deci ei sunt buni pentru că numai dobitoci, scursuri, gunoaie și jeguri umane i-au ales.