ARAD. Aradul se confruntă cu un val patru al pandemiei extrem de puternic. Cu fiecare zi recordurile de infectări sunt depășite, spitalele caută care pe unde să mai facă loc de un pat, o stație de oxigen sau un loc în saloane. În tot acest timp medicii sunt la limita puterilor, iar mobilizarea inclusiv a voluntarilor de la Crucea Roșie este cea care le-a mai dat forța de a merge mai departe. Cu toate acestea, chiar și în condițiile măsurilor care se vor aplica de luni, Aradul mai trebuie să reziste încă cel puțin două săptămâni.
„După ce vineri eram îngrijorați că am atins 407 cazuri, azi vă anunț că avem 508 pozitivi în 24 de ore. Prin comparație în alte valuri abia atingeam 150. În ritmul acesta, nici cu toate paturile din județ nu ai cum să faci față cu sistemul forjat la maxim, resursele umane terminate, stații de oxigen care merg de o lună la maxim, ventilatoare care pică unul după altul. Măsurile trebuiau să vină înainte să ajungem aici și vor avea efect peste 14-21 de zile. Până atunci, noi trebuie să rezistam si să susținem colegii din spitale”, a transmis directorul DSP Arad, dr. Horea Timiș.
În continuare, dr. Timiș a făcut apel la o implicare a tuturor în aceste zile: „Medicii de familie trebuie să monitorizeze toate cazurile de la domiciliu și nu sunt puține, și vor fi tot mai multe. Rog inclusiv cadrele medicale pensionate să ajute cum pot în această perioadă. La DSP pot sa vină medici pentru anchetele epidemiologice, noi suntem primul nivel de contact și triaj cu pacienții. La Crucea Roșie pot să apeleze toți cei care pot să fie voluntari la spital. Companiile private trebuie să fie în jurul spitalelor, să susțină cum pot la nevoie, să țină legătura cu managerii. Comunitatea, cu un sandwich și un mulțumesc, poate ajuta mult cadrele medicale, în aceste momente. Niciodată, în toată cariera noastră, cel puțin în ultimii 25 de ani, nu am întâlnit așa ceva”.
Trimite articolul
XDraga autoare,nu stiu daca faci propaganda pe bune sau pe bani,dar marea majoritate nu au nevoie de spital,sunt doar numere in statistica….cunosc cel putin cinci persoane cu test pozitiv care nu au nici pe dracu,stau acasa izolati ca asa e legea asta de rahat dar figureaza in statistici ca bolnavi…
Asa ca hai sa fim realisti si sa nu mai credem toate aberatiile impuse de peste ocean…oare de ce nu ni se spune nimic de vecinii bulgari,au vaccinare la sub 20% si e calm,nu nebunia de aici…
-
Da, scrantitule, ii tin in sputal cu forta. Cat despre bulgari mai informeaza-te si apoi vomita-ti mizeriile. Plina lumea de ,,intelepti” ca tine, de aia am ajuns unde suntem. Toti stiti, cunoasteti, va pricepeti si de fapt sunteti cu totii niste tampiti.
-
Ai putea vorbi frumos domnule,nu suntem toti veniti de la coada vacii…pacat ca v-au conectat la internet…
Despre bulgari nu prea am ce sa ma informez pentru ca saptamanal merg la Sofia cu treaba de la servici,cred ca de la fata locului stiu mai bine decat dumneata…-
Frumos poti vorbi cu un ins care nu abereaza, cum faci tu cu maxim talent. Sunt pline spitalele de nevaccinati si tu te trezesti sa bati campii😨
-
E doar evoluția…deștepții supraviețuiesc, proștii mor.
-
-
Asa e, nu suntem veniti toti de la coada vacii😂
-
aproape toti…
-
-
Cunosti pe dracu de la fata locului! Iti spune ceva ordinea asta: Rusia, Ucraina, Romania, Bulgaria? Cu 136 de decese, ieri, sta foarte bine Bulgaria, asa-i? Se pare ca nu ai fost de vreme buna pe acolo😂
-
Da ordinea asta imi spune ca vestul tot asa ca inainte o tine:tari de categoria intai in vest, tari dispretuiete ce trebuie distruse, facute baza de aprovizionare cu materii prime, si loc unde isi vand deseurile si produsele alimentare artificiale si maxim chimizate, in est
-
Ne spune ca manipularea in tarile din Est prinde mai putin…
-
-
Nu iti mai spun ce populatie are Bulgaria ca sigur stii mergand saptamanal in interes de serviciu si nu de servici.😂
-
V-ati putea oferi voluntar la spital cand nu sunteti la Sofia😉
-
Nu cred ca medicii din Sofia au nevoie de voluntari,ei din fericire n-au fabrici de diplome cum avem noi la Arad si nu numai…
-
@Clau, ma ofer eu. Astept de foarte mult timp aceasta ocazie. Anunta ma aici, data si ora.
-
-
Marius, ia cariciu!
Stii tu pe cineva.. intotdeauna voi stiti pe cineva.
Daca tu nu ai rude la spital inseamna ca ele nu exista.
Un sincer marş la căcat!
-
-
De ce ești așa de cretin? Explicama de ce cei pozitiv vaccinați se poate plimba peste tot? Nu răspândește boala?? Sau asta este protocolul dementilor care trebuie îndeplinit? Varianta delta sti de unde vine? Cum sa creat? Din causa vaccinați, ignorant. Asculta pe Marinescu și Arafat, primii Nobel și voi trai mult și bine.
-
-
La o inmormantare, un pastor tine un discurs despre raposat si la un moment dat spune: “fratele nostru nu a murit, el doarme…”. Din multime se aude un glas: “ai vrea sa dormi asa cum doarme el?”
Domnule Marius, pentru ca tot vorbesti asa de usor despre pacientii de la terapie intensiva, te-as intreba: “ai vrea sa fii in locul lor?”. Probabil ca locuind in Arad ai auzit in ultimele zile ambulantele tulburandu-ti linistea si somnul. Nu stiu daca te-ai plimbat vreodata cu vreo ambulanta conectat la aparate. Sa stii ca nu e un sentiment prea placut. Eu te las sa te gandesti putin la acest lucru, sa-ti imaginezi situatia, sa te plimbi putin prin fata Spitalului Judetean si sa-ti imaginezi cum ar fi sa astepti la triaj in vreme ce in fata ta se mai afla inca vreo sase sau sapte salvari asteptand sa fie lasate sa intre la UPU, asta in timp ce aparatele iti piuie in urechi iar tensiunea ta urca progresiv pana la 180 cu 110. Fa acest exercitiu de imaginatie si lasa teoriile conspirationiste. Iar daca tot vorbesti de statistica, fa un calcul. Aduna toate cazurile inregistrate oficial in judet in ultimele doua-trei saptamani si vezi cate sunt. Dupa parerea ta, cati dintre acestia ajung la terapie intensiva, avand in vedere ca oamenii nu se prea testeaza decat atunci cand sunt pusi sa se testeze sau le e deja rau si se tem sa nu crape daca stau acasa? Si eu cunosc cazuri de covidati care stau acasa pentru ca au forme usoare, dar mai stiu si cazuri de covidati care nici macar nu s-au testat de frica sa nu le bage doctorii serul satanei in artere (ma intelegi la ce idioti ma refer). Si daca tot te-ai jucat de-a statistica, adauga la numarul pe care l-ai obtinut inca de vreo patru ori pe atat, asta ca sa obtii o valoare mai apropiata de realitate si sa vezi ca traim un dezastru. Iar ca sa inchei intr-o maniera eleganta pentru ca nu vreau sa injur pe nimeni, am sa spun doar ca dezastrul din spitalele noastre are drept sursa dezastrul din capetele noastre.
-
👍👏
-
@Nelu, una este sa auzi ambulantele si sa fie cu folos si altceva este testarea sirenei pt ingrozirea populatiei.😉😉
-
Ni-no, ni-no la tine in bidon. Rezonanta maxima, vezi sa nu plesneasca😂
-
-
Te ai întrebat de unde a ieșit varianta delta??? Prima țara care a creat delta a fost Israel, unde procentul de vaccinare era de 80%.
Acuma Nelu, pentru ignoranta și manipulare suntem in acest situația, din cauza vostra, vaccinați pozitivi care sint lăsați se sa plimba liniștiti.
Tare deștepți suntem, mulțumesc vaccinărilor ca răspândiți și omoriti oameni sănătoși.-
Bai batutule in cap, Leu!! Nu mai manipula atata! Nu exista COVID!! Ca atata te duce capul!!! De ce nu mergeti tovarasi conspirationisti si ciociocisti toti de manuta frumos la judetean la ATI si in Gradiste, stati acolo 24 de ore si apoi veniti sa va scrieti cretinismele si ineptiile pe aici!!!
-
-
Nelu, un comentariu excelent, care ar trebui să zdruncine orice conștiință și orice minte întunecată!
-
Corect domnule Nelu! Cel mai corect si echilibrat comentariu pe care l-am citit aici pe forumul de la,inceputul pandemiei!! Iar pentru domnul Marius: atentie Marius ca vorbesti numai prostii!! Nu exista COVID! Scenariul cu sirenele care urla toata noaptea (in Micalaca este horror cum se aud in linistea noptii trecand viaductul sau in zona 300 )este o conspiratie aiurea , se joaca de fapt un film! Nu exista cazuri de ATI, eventual o simpla raceala tovarase Marius! Asa ca nu te mai stresa sa ne scrii de COVID Mariuse (ca o fi ca nu o fii, ca nu exista cazuri ATI, ca nu se moare pe capete,etc.), pentru ca nu exista COVID!! Traiasca Ciocioaca, hauristii , dacii liberi pe care nu ii poate dobora nici un COVID, cip, etc.!! Si acuma , in final, pentru Marius, Ciociocisti, hauristi un simplu mesaj: Pe un zid sta scris “Nu egzista COVID. Semnat ION! Iar dedesupt vine raspunsul; Nu mai exista ION! Semnat COVID! Dar comunistii si hauristii nu pricep nimic oricum!!!
-
-
Acele 5 persoane au ceva : infecție COVID. În majoritatea cazurilor evoluția e buna, dar necesita supraveghere atenta, putându se complica, agrava indiferent decomorbiditati, vârsta. Nu stau doar acasă, probabil se tratează după scheme luate de pe fb sau prieteni. Din experienta personala va pot afirma ca mulți bolnavi ajung la. Spital și după 10 zile de evoluție bună. Mortalitatea ridicata este rezultatul statului acasă fără sprijin medical.
-
Mortalitatea și problemele apar datorită procedurii și lipsei de medicamente eficiente antivirale administrate de la primele simptome cum se face în toate țările Eu.de către medicii de familie.Ar fii 50% spitalizați
-
Vorbesti in necunostinta de cauza
-
Medicamentel Antivirale nu se inițiază de medicul de familie, nicidecum fără investigații de laborator și ct pulmonar, datorita efectelor adverse importante. La fel sunt și chimioterapice. Tocmai pt a preveni autoadministrarea medicației fără un aviz. Medical, procedura uzuala în rândul populației. Se sta acasă o săptămână fără testare, cu frica și negarea posibilității covidului. Apoi când apar simptomele grave, în loc de spital, se solicita oxigen și tratament intravenos. Orice dar sa se evite spitalul. Unde așteaptă medicația anrivirala
-
Dar oselamivir(tamiflu) ce e ? nu antiviral care se poate lua fara reteta de la farmacie si te scapa de gripa “clasica” in 3 zile? Si acum ia zi ce efecte secundare grave are umifenovir care e foarte eficient pt tratament la primele simptome de covid(chiar si profilactic)… sau in Ungaria unde este Favipiravir la farmacii acolo nu are efecte secundare grave? Esti cam slab pregatit dottore.
-
*oseltamivir
-
Iar e prea simplistă viziunea ta asupra medicinei, stimabile?
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1002/iid3.502 -
Simplista e vaccinomania ta obsesiva, au studiat ei publicatii care vad ca nu includ si alea favorabile arbidolului, eu ii cred pe astia https://bmcinfectdis.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12879-020-05698-w mai ales ca l-am si incercat personal + se vede de la o posta cum se face propganda impotriva medicamentelor eficiente. In al doilea rand in comentariul meu era vorba despre altceva.
-
Păi dacă l-ai încercat personal, clar e bun. Gata: experiența ta personală bate studiile științifice.
Tu fiind propagandist, vezi propagandă peste tot… și iar proiectezi dihotomiile tale asupra altora…😂
-
-
Foarte adevărat.
-
Mulțumesc pt aprecieri. Medicația invocata e utilizata în tratamentul virusului gripal sezonier, după testare și evaluare medicala. Nu se eliberează nicăieri fără rețetă prescrisa de medic. Puteți încerca în farmacii cum se procedează cu antibioticele, asa am ajuns la. Tulpini microbiene rezistente și aici pe primul loc în Europa. Medicamentul rusesc nu e aprobat în UE, dintr un motiv medical, nu politic. Similar și ivermectina, utilizata în vest doar pt scabie. Efectele secundare sunt notabile inclusiv citoliza hepatica severa, și e rezervat cazurilor moderate sau severe de boala. Dar, probabil aveți o experienta medicala mai extinsa sa puteți mereu critica sau denigra aspecte medicale.
-
-
Pai mai tovarase Bambus; cui sa administrezi medicamente? La dacul liber ciociocist care sta acasa pana nu mai respira? PE TINE TE DUCE CAPUL sa pricepi ceva din gandirea dacului liber ciciocist? Pai de ce sa mearga el la spital sau la medic? Sa bage cipul in el? Sau sa-i bage otrava prin masca de oxigen? Voi care scrieti numai tampenii pe aici cu medicamentatia voastra ati stat de vorba cu vre-un “dac liber” sa intelegeti ce-i in capul lui? Ca daca ii spui de vaccin iti da in cap!!! Asa ca ce medicamente ii trebuie dacului liber ca el iti spune ca la spital il otraveste (ca asa ii spune ciocioca pe faceebook) asa ca el sta acasa pana in ultima clipa!! Pricepit ceva Bambus??? Sau nimic ….
-
-
-
În Bulgaria, numărul de infectări cu coronavirus este în creştere, iar sistemul medical se află deja sub o „presiune serioasă”, a declarat vineri un responsabil din sănătate, Stoicio Kazarov.
Aproape 4.000 de pacienţi cu COVID-19 sunt spitalizaţi pentru tratament, într-o ţară cu 6,9 milioane de locuitori.
Neîncrederea în instituţii şi îndoielile cu privire la vaccinuri au încetinit inocularea în Bulgaria, unde rata infecţiilor înregistrează de şase săptămâni o tendinţă ascendentă, iar rata de mortalitate din cauza COVID-19 în ultimele 14 zile este de opt ori mai mare decât media UE.
Cu riscul de a ma repeta, se vede gradul de cultura…-
Ați predat cumva la Universitatea de Vest Timișoara? INFO? 😊
-
-
Tovarășe idiot. La vecinii bulgari sunt restrictii de la inceputul lui septembrie!!!!
Nu mai spune ca nu au nimica acei 5. Ca nu degeaba s-au testat!!! Esti un imbecil ordinar -
Aiurea Aradul slab pregătit nu au alte principii de lucru doar cu principiile otrăvitoare de la aRahat.
-
Nu vezi ca a pus semnu întrebării? Presă de merda.
-
Taci in p. ‘ma-tii!
-
Nu îți fa griji, toți cei cu probleme de sănătate vor muri pana în 2025 cei de vârstă a 2a se vor muri pana la 60 de ani iar cei tineri proaspăt vaccinați vor lua locul celor bolnavi și cu probleme de acum. AM ZIS!
Dar domnul Klaus 6 Haus ne anunta in vara, cu o infatuare de stapan de plantatie, ca am invins pandemia si Romania a devenit campioana relaxarii si codasa vaccinarii. Efectele se vad acum. Cu 30% vaccinati cum ati vrea sa stea lucrurile? Acum luati masuri pe care trebuia sa le aplicati in urma cu cateva luni. Desi unele sunt greu de inteles. De ce in Biserica da, pe stadioane, in scoli, facultati nu?
-
”anonim” n-am auzit si n-am vazut scris nicaieri ca IOHANIS ar fi indemnat poporul sa nu se vaccineze si sa nu respecte niste reguli de preventie.”Poporul” a fost receptiv la mesajele unor cocini mediatice,sosoace si alte vedete cunoscatoare si specialiste in ”libertati” de tot felul. Nu-i nici momentul si nici cazul sa aratam cu degetul doar intr-o directie…si aceea gresita.Pacate de sutele de victime …La REVOLUTIE popii de la TM. au inchis portile CATEDRALEI nepermitand oamenilor sa se adaposteasca,azi unii popi se pozitioneaza impotriva sistemului medical..Nu-i momentul pentru ”judecata”!!! INCA MAI TREBUIE SA ASTEPTAM!!!! JEFUIREA SISTEMULUI MEDICAL ARADEAN A INCEPUT IN DEC.1989 SI POATE INCA NU S-A OPRIT!!! O verificare sumara a averilor celor care au trecut prin functii administrative in sistem ar arata unde au ajuns banii din SANATATE;pacientii sub cruce,banii pentru tratamente in viloaie,masinoaie,etc…!De la raposatul CRASNIC,pana azi!!!TRIST DAR ADEVARAT!!!!
-
Cand in iunie anunta ca vaccinarea merge bine si spunea ca am invins pandemia da-mi voie sa te contrazic. Masurile de acum trebuiau luate atunci si astazi nu aveam acest dezastru.
-
Taci troll
-
-
-
Ce vina are Klaus daca Gheorghe Mutu, in mintea lui debila, nu vrea sa se vaccineze?
-
Bilbao,
Multi se tem de vaccin si din moment ce Presedintele zicea ca am invins, au rasuflat usurati, si la ce sa se mai vaccineze?!
-
-
Dar stimabile anonim, cand era injurat Johanis de toata lumea ca ne tine in case (el cu Arafat), ca isi bate joc de libertatile nostre, ca nu lasa copii la scoala, ca isi bate joc de ortodoxia poporului roman (ca de pestele lui 2020 a tinut lumea in case -de noaptea invierii), ca ne spunea Johanis ca de cat sa fie bucurie in noaptea invierii si apoi jale in tara mai bine in case si se da pasca acasa, etc. de asta nu ne spui anonime??? Apoi a venit vaccinul si lumea s-a bazat pe bunul simt al dacului liber sossocist!! Si uite ce a iesit cu dacul liber, ca i-ai dat liber la chermeze, el-dacul- s-a pus pe chermeze si chefuri, concedii si buluceala,etc. si uite ce a iesit! Deci Johanis a avertizat tot timpul ca COVID-ul este real ca si pericolul deceselor, a indemnat tot timpul la prudenta, distantare si vaccinare si a fost injurat toto timpul !! El si Arafat!! Asa ca relaxarea a venit in urma injuraturilor diabolice a poporului dac liber, artistilor, patronilor de restaurante si ciociocistilor!!! In speranta vaccinarii poporului dac liber!! Si uite ce a iesit …
Doamna Pintea cat vi se plateste sau ce gratificatii primiti pentru aruncarea in spaime si depresie a populatiei, chiar si a celei vaccinate ?
Citesc comentariile si ma crucesc… Credeti ca pacientii din spitale mureau de plictiseala si s-au gandit sa sune la salvare? Credeti ca sunt voluntari? Am inteles, stiu cum functioneaza sistemul sanitar, ca nu s-au tratat anumite boli si toti au murit de covid, ca nu sunt medicamente. Dar va intreb: De ce sunt pline spitalele? Chiar nu mai judeca nimeni in tara asta? De ce credeti ca ar vrea Bil Gheț sa va omoare? Sa ramana ratele neplatite? Sa munceasca politicienii in locul vostru? Vad ca acuma pana si popi indeamna la vaccinare, au ajuns la concluzia ca este mai bine vaccinat? De ce este de vina iohanis ca a declarat ca a invins pandemia? A fost un alt val. Toata lumea stia ca vine altul. Doar ca putini au crezut. Vina lui iohanis este ca l-a prins nepegatit cu spitalele, ca tara asta este neguvernata, ca se fura ca in codru. Stiti ca tehnologia asta ARN, cu secvente de virus este de prin 2011? Doar ca nu a fost interes si nu s-a investit masiv ca acuma in ea? Paradoxal, cand apare un model nou de masina sau un telefon, toti ne dorim sa il avem. Nu ne este frica, ca o sa fim curentati, ca o sa murim in accident. A fost in ultimii ani asa o avalansa de noutati in toate domeniile incat nu am putut tine pasul cu ele. Si pe toate ni le dorim. Dar la vaccin daca ne-a spus sosoaca sa nu ne vaccinam, asa am facut. Ca aia are mare credibilitate. Uitati-va la ea cat de falsa este, costum popular, vocala de dragul de a fi auzita, de a urca pe scara sociala, chiar daca scara este formata din cadavre. A fost unul din motivele pentru care m-am vaccinat. Si nu am murit. Nu inca :)) Nu vreau sa fiu ca ea!!! Nici nu spun ca vaccinul este bun. Sigur are contraindicatii. Pentru politicieni este simplu. Mor doar 10 nu 30 daca se vaccineaza. Incercati sa ganditi voi nu sosoaca in locul vostru… Mai ganditi si singuri nu tot altii in locul vostru. Toti cunoastem acuma si fosti si actuali bolnavi, si medici si buni si rai. Sincer, pe mine m-a ingrozit ce am auzit de la fosti bolnavi. Care au apucat sa povesteasca… Multa sanatate la toata lumea.
-
Șomerule,nu Iohannis conduce țara,el nu are puterea sa schimbe ceva.. guvernul, parlamentul ei sunt cu legile și cu împărțeala banilor acolo e buba!
-
Nici nu-l intereseaza pe Gates de ratele tare, banii nu mai au acoperire in aur, petrol etc, sunt doar unitati facute din tastaura. Urmeaza urmatorul val de automatizare, ce crezi ca se va intampla cu hoardele de someri flamanzi? Dar are Bil Gheț grija si de asta: vaccinati-va!
-
😂😂😂😂
-
Nu stiu cine si cu ce te-au vaccinat pe tine, dar vad ca nu-ti prieste.
-
Mda.. ca “Bil Gheț” si cei care conduc lumea din umbra (ca mai mult ca sigur te prinde si conspiratia asta) fix de aia care fac cum li se spune vor sa scape… nu de cei care sunt anti control… ooooo, nu nu nu… aia care nu fac cum li se spune sunt oameni de calitate cu care s-ar imbogati si mai mult. Cei care “accepta” vaccinul ca asa li se spune, aia sunt tipul de oameni care trebuie “eliminati”.
Ba, da asa va merge mintea ca e in fata voastra cu 2m… chiar nu aveti pic de logica in voi?-
Stai linistit, nu se vaccinaza toti, de exemplu cercetatorii de la Pfizer.
-
-
-
Te contrazic doar cu tehnologia mesager ARN. Ea exista din anii 80. Tehnologia respectiva este dezvoltată de o unguroaică de la Szeged care a disidat in SUA prin 85. Deci tehnologia are 40 de ani nu cum sustin sosocismele ca este experimentală.
-
Ciudat ca se afirma doar despre vaccin ca este experimental dar acele medicamente anticovid nu sunt experimentale? Pe termen mediu si lung fiecare in parte dintre ele pot fi mult mai nocive decat vaccinul. Exista unele medicamente de zeci de ani de zile care apoi s=au constatat ca au efecte colaterale cat se poate de negative. Dar nah unii inepti sunt convinsi ca ba peste cateva luni, ba peste cativa ani vaccinatii mor (probabil au calatorit in timp sa au constatat efectele vaccinului pe termen lung). Dar de niste medicamente experimentale (unele dintre ele) nu se mai tem deloc de efecte pe termen lung.
-
Medicamentele nu sunt pentru oameni sanatosi cum vor ei sa dea vaccinul la toata lumea. Medicament iei daca faci boala deci exista si posibilitatea sa nu iti trebuiasca nicodata asa cum nu a trebuit anul trecut la 97% din populatia globului. Ai putea compara reactii secundare daca ai alege ceva medicament in loc de vaccin si sa-l iei din 6 in 6 luni ca ai boala ca nu.
-
-
OK Arădean,dacă tehnologia există de 20 de ani atunci de ce nu a primit numai acum aprobare şi aia de urgenţă?
-
-
someru se pare ca ai timp liber,ceva de citit
medicina cu susul in jos si daca hamer avea dreptate?
sanatate cenzurata
medicina ne ucide
vaccinurile sint cu adevarat sigure si eficiente?
vaccinurile si autoimunitatea
vaccinarea eroarea medicala a secolului
iti garantez ca nici una nu a fost scrisa de sosoanca sau baba vanga nici macar de olivia ster,ai sa gasesti acolo o alta opinie care o sa te surprinda,o sa te faca sa intelegi de ce nu sa vaccineaza o parte din doctori,de ce un grup de 27 de doctori si asistente de la o clinica din franta si-au dat demisia cind li s-a impus vaccinarea etc,etc,etc si cei mai important nu vei mai fi un dobitoc manipulat-
ba @Stefan51. Nu ai vrea sa stii ce am vrut sa iti scriu prima data…Am si scris, dar am sters. Sa-ti fie rusine, nu cred ca te-am jignit cu nimic si nu te-am facut dobitoc manipulat. Esti exact tipul de sosoc care daca nu are argumente jigneste. io zic sa nu te vaccinezi, ti-ar modifica ADN ul si ar fi in favoarea ta. Seara faina sa ai…
-
Cutremuratule!😂
-
@Stefan51
NMG și toate titlurile pe care le enumeri tu sunt toate bazaconii pseudoștiințifice…dar nu vei înțelege asta… te-a prins și pe tine virusul PCA 🤦🏻♂️🤷🏻♂️
-
-
Felicitari pentru comentariu!
Trebuia sa va aisgurati daca aveti medicamente, ventilatoare ,echipamente,necesare ptr valul 4 NU ati facut asa ceva toata vara ,acum noi care ne imbolnavim tragem toate ponoasele,Cum sa vindecati oamenii bolnavi fara medicamente,!!!cu oxigen nu este suficient.Insusi Werner Johanis a zis ca suntem un stata esuat!!!!!GUvernantilor ce ati facut oata vara?????Va zic eu CAMPANIE ELECTORALA<acum dataorita acesttor relaxari ne numaram mortiii,,,,,Scapa cine poate ,sper ca odata toti cei vinovati vor plati…daca nu aici pe pamint poate in lumea cealalta.
-
Ai avut o vara intreaga timp sa te vaccinezi si acuma comentezi si cauti vina la altii.
-
Sunt altii vaccinati si in valul 4 au facut o forma mai urata ca in valul 3.
-
Procentul inseamna ceva pt creierul tau sau nu? Peste 90% dintre cazurile grave sunt la nevaccinati!
-
Pai si normal daca 70% nu au cedat…normal ca tripluvaxii sunt mai putini..dar nu ar trebui sa fie deloc bolnavi. Asa m-at putea lamuri ca e bun de ceva serul vostru
-
Poate nu ai retinut. Peste 90% dintre internatii in stare grava sunt nevaccinati. E grea aritmetica, stimabile?
-
Nevaxx=nobrain 😂
-
Creierul meu cunoaste din fericire pt.mine cum se fac unele statistici. Iar ca sa sti de ce nu ma vaccinez, datorita celor ce si-au obtinut nut certificatul iar vaccinul a fost aruncat. Daca nu ne lasau sa ne alegem centrul de vaccinare poate nu se intampla ceea ce a anuntat Arahat si mass media . Probabil sunt multi si cred ca majoritatea tineri care in cercul de prieteni au doctori sau asistente care au ajutat aceste persoane sa aiba certificat verde fara a se vaccina.
-
-
-
-
Ce-i drept guvernantii au facut pe plac poporului care voia sa se distreze. Au facut bine? E clar ca nu! Dar si guvernantii s-au nascut tot din popor, prin urmare sa nu ne miram ca alesii nostri nu sunt mai buni decat noi, cei care i-am ales. La fel cum nici spitalele nu au echipamentele necesare pentru ca guvernul nu s-a interesat de ele, tot asa nici cetateanul de rand nu poarta in buzunar macar o sticluta cu dezinfectant cu care sa se dea pe maini din cand in cand. La fel cum PNL-ul s-a inghesuit la congres fara masti si intr-o imbulzeala haotica, la fel si poporul a dat navala la meciuri, nunti si sarbatori bisericesti de sute si mii de persoane.
Ce au facut guvernantii toata vara? Exact acelasi lucru pe care l-am facut cu totii. Ne-am facut ca ploua.
Si spitalul de campanie? Nu e functional? La cati bani ati bagat acolo, sa va fie rusine
Foarte corect au spus Marius si ceilalti: 500 de infectari, dar cati carantinati la domiciliu? Se striga ca nu mai sunt paturi in spitale dar cu spitalul de la Expo Arad cum a ramas? Anul trecul au transformat Genesis in spital Covid, acum nu mai este nevoie?
Nicaieri nu se spune ca procentul de vindecare in cazul Covid este de 98%, se striga doar moarte, restrictii si vaccinare obligatorie! Panica si dezinformare la maxim!
-
Mister Zguduila, iar aberezi!
-
Mai dat gata cu argumentele tale!
-
M-AI dat gata e una.
Unul MAI prost ca tine nu am vazut e altceva.
Invata-le prima data pe astea si dupa povesteste-ne de vaccin, pandemie, oxid de grafen etc😂-
Nu s-a tasta cratima, fa din tantar armasar si nu ai sa vezi cum ti se prinde lantul la picioare!
-
-
Daca simti lantul, rupe-l😂
Hai, dac liber, fii hotarat! Nu te lasa subjugat😂
-
-
-
Pe situl oficial se spune care e coeficientul de mortalitate: 2.86%. Scazand acest numar din 100 obtinem procentul de vindecare. Deci se spune care e procentul de vindecare, insa trebuie sa aplicam putina aritmetica de clasa a patra. Dumneavoastra, domnule Bombardier Antimanele, vi se pare mic acest procent? Adica din 100 de persoane mor aproape 3? Mie nu. Sa va dau un exemplu ca sa pricepeti de ce zic asta. Dumneavoastra aveti probabil masina. Daca ati sti ca in drumul dumneavoastra de acasa pana la serviciu veti intalni 100 de pietoni care trec pe zebra, iar dumneavoastra veti calca trei pietoni, v-ati mai urca in masina aceea? Probabil ca nu. Asa sta treaba si cu restrictiile. Avem restrictii ca sa nu moara oameni din cauza noastra. Iar cu vaccinul e la fel. Imaginati-va coronavirusul ca pe o masina condusa de un nebun. Eu as zice ca in loc de procente, adica de numere abstracte sa-i vedeti, de exemplu pe parintii dumneavoastra, pe fratii sau surorile sau ce alte rude mai aveti si pe care probabil nu ati dori sa-i vedeti calcati de automobilul vreunui descreierat.
Oare de ce in Romania e asa haos?????? M-am vaccinat in Germania, acolo toata lumea merge linistita la medic, nu sunt aglomerati medici de familie cat sa nu faca fata, spitalele sunt si la ei destul de pline , dar oameni nu mor pe capete asa ca in Romania….trist.
-
nu e trist de loc!
”anonim” n-am auzit si n-am vazut scris nicaieri ca IOHANIS ar fi indemnat poporul sa nu se vaccineze si sa nu respecte niste reguli de preventie.”Poporul” a fost receptiv la mesajele unor cocini mediatice,sosoace si alte vedete cunoscatoare si specialiste in ”libertati” de tot felul. Nu-i nici momentul si nici cazul sa aratam cu degetul doar intr-o directie…si aceea gresita.Pacate de sutele de victime …La REVOLUTIE popii de la TM. au inchis portile CATEDRALEI nepermitand oamenilor sa se adaposteasca,azi unii popi se pozitioneaza impotriva sistemului medical..Nu-i momentul pentru ”judecata”!!! INCA MAI TREBUIE SA ASTEPTAM!!!! JEFUIREA SISTEMULUI MEDICAL ARADEAN A INCEPUT IN DEC.1989 SI POATE INCA NU S-A OPRIT!!! O verificare sumara a averilor celor care au trecut prin functii administrative in sistem ar arata unde au ajuns banii din SANATATE;pacientii sub cruce,banii pentru tratamente in viloaie,masinoaie,etc…!De la raposatul CRASNIC,pana azi!!!TRIST DAR ADEVARAT!!!!
Cine se crede așa deștept și susține că știrea e o minciună aș dori să-l invităm la o vizită pe una din secțiile spitalelor pentru Covid…și vedem părerea după a persoanelor care încă au fost norocose și încă ușor de manipulat de alți inconștienți
bibi brad de craciun cand cumperi?
Singura solutie VACCINAREA!!! Ca sa iesim din acest iad…
-
Iad? Cu 98% rata de vindecare? Cu spital nefolosit la ExpoArad?
Dați afară cadrele medicale nevaccinate! Dacă acum e colaps, să vedeți atunci! Dar nu e nici o problemă, că doar ne bazăm pe familia de medici Timiș!
PROSTOVANILOR. Aveti timp de comentat pt ca sunteti oameni doar cu SCOALA VIETII. Vedeti voi si cei cu scoala au Scoala Vietii. Si inca o scoala in plus. Sunteti toti niste bicisnici. Daca nu intelegeti cuvantul inseamna ca ati picat la bac. Sa traduc. Retarzi mintal complezenti, atoatestiutori noncomprehensivi, ciorditori, ghertoi, patapufnite si alte curfutnite, smecheri si alti bulangii. Arzatori de bani pe banii altora, liberi intreprinzatori si alti mari ganditori, metrosexuali ce nu pot sa isi plateasca facturile, hipsteri ce nu au curajul sa ia viata in propria mana, curve masculine si feminine, sociopati, comunisti batrani din randurile 3-4, alti oligostiutori, incastrati emotional, atoate clarstiutori cu sau fata performante la televizor, manichiuriste si coafeze scolite la scaunul de lucru, pietari si alte guri graitoare care au mai putina scoala decat concediu am avut eu in ultimii 20 de ani. ASTA E NATIA ROMANA. ATATA PUTEM. NE MERITAM SOARTA. Daca e epidemie nu ascultam de mefici. ….??? Daca e razboi nu ascultam de generali???? NOAPTE BUNA NATIE ROMANA
-
Iar nu ți-ai luat pastilele?
-
Imi dai o reteta manicuristo?
-
Se vede ca ai scoala cat pamant era sub unghiile mele cand mi le-am taiat. Da manincuristo. Ai citit dar nu ai inteles. Asta e pt ca nu ai luat bacul. ai incercat dar nu s-a putut. Vaitie maninc-curisto
-
Pacienti in stare foarte grav
Dar sunt tratati cu
Paracetamol
Vit C
Vit D
La un virus mortal vi cu tratament de raceala?
-
Tu de unde sti ce tratament se da la oamenii in stare grava? Decat sa vorbesti in necunoatiinta de cauza , mai bine taci
-
a auzit probabil intr-un Live pe Facebook de la un “expert” la care ii cantau manelele in fundal si avea covoare pe pereti.
-
Sistemul este in colaps din momentul in care postul de sofer pe salvare a saltat la 2000 de euroni.
Șoseaua s-a vaccinat pe motiv de probleme medicale.Vădim a vrut sa facă partidul săracilor din România deși averea lui era de milioane €.Deci trebuie discernământ pt a deosebi ce zic unii și ce fac în realitate.
-
Şoşoacă***
de cand tot cedeaza?
e la zero ori ba?
o stire nu poate fi cu semnul intrebarii!
daca e inseamna ca e click bite!
vrajeli de TV, cum se practica peste tot abureli cand mergi acolo de fapt nu e chiar asa sigur, doar vor vaccinare fortata sincer credetima 🇱🇷🇱🇷🇱🇷
-
Sa-ti ajute Dumnezeu sa te convingi singur!😨
totii isi bat joc de voi! chiar nu vedeti?
sunteti luati la bascalie! statul e cel mai mare batjocoritor!
pas cu pas sunteti fraieriti!
Ba Timis, lasa gargara si fa ceva folositor. UNDE SUNT MEDICAMENTELE, TRATAMENTUL? Nu te mai eschiva in spatele serului. Antiviralele necesare sa fie in spitale pt injectati sau nu.
Cum de nu creste procentul vaccinatilor in RO semnifucativ daca ei declara ca numai ieri in toata tara s au vaccinat 70.000 de oameni ? Statisti vorbind cred ca la cati mai sunt in tara sunt peste 80% vaccinati. Cei de afara intra la socoteala carei țări ?
Corect!!!!,ăsta e fondul problemei!!!
Ma crucesc când citesc comentariile vis a vis de o problema foarte serioasă! Hai sa va spun eu cum sta treaba. După o partida de amor, o blonda super ii spune lui Bill Gates ca abia acum a înțeles de ce și-a denumit firma “Microsoft”. La o întâlnire cu oculta mondiala a aflat ca ceva asemanator au pățit și Soros, etc. In consecință au decis sa se răzbune pe întreaga umanitate 😂😂😂.
Noroc ca exista anestezie generală ca altfel unii s-ar certa cu medicii in timpul intervenției chirurgicale!
De ale dacilor liberi imunizati cu vaccinul Zalmoxis😂
-
nascuti vii!
adica prosti din cale afara!
De ce e implicată armata in tot acest proces de vaccinare ? Și nu numai la noi… urmeaza legea martială cumva ?
OOOaaauuu!!
Acuma intreb si eu, daca/dupa ce iese din colaps sistemul de sanatate din Arad poate o sa primesc si eu rezultatul analizelor medicale pentru anomalii genetice recoltate si trimise catre Bucuresti in Septembrie 2019!!!!!
Deci toata increderea in sistemul sanitar din Romania!!!!
favipiravir, ivermectina si arbidol ! in faza incipienta si se golesc ATI-urile ! De ce frast nu se vrea ? Baga-mi-as piciorul in ele protocoale !
-
Alt “specialist” școlit pe Google sau Facebook 🤦🏻♂️