Nu avem singurul oraș din lume care poartă acest nume, dar cu siguranță îl avem pe cel mai frumos. Probabil mulți arădeni știu că în Israel mai există un oraș numit „Arad”, însă puțini sunt cei care știu că orașe omonime mai există în Iran și Regatul Bahrain. În Iran există chiar două localități cu acest nume, însă una este sat.
Potrivit unei lucrări redactate de Complexul Muzeal Arad, de-a lungul timpului, toponimul „Arad” a putut fi identificat în peste 50 de locuri pe patru continente, respectiv Europa, Asia, Africa și America. O căutare pe Google ne va da ca principale rezultate localitățile mai mari, orașul nostru fiind pe primul loc.
Frați cu israelienii?
Cel mai important oraș omonim este Arad din Israel. Are în jur de 25.000 de locuitori și este situat la 25 de kilometri de Marea Moartă. Localitatea a fost înființată abia în 1962 și a devenit oraș în 1995. Este anul în care o tragedie a umbrit sărbătoarea obținerii statutului de oraș. La un festival de muzică, trei adolescenți au murit și alți aproape 100 au fost răniți în urma unui accident produs din neglijența organizatorilor. În timp ce 10.000 de tineri se înghesuiau să intre pe arena în care aveau loc concertele, din cauza presiunii asupra porților metalice care erau ținute încuiate, o grindă a cedat și a căzut peste participanți. După șase ani de procese, cinci persone au fost găsite vinovate și condamnate.
Deși se află în deșert, Aradul israelian este un oraș frumos, cu infrastructură modernă, zone pietonale, fântâni arteziene și palmieri.
Primăria orașului nostru și-a anunțat, în trecut, intenția de a lega relații apropiate cu Aradul din Israel, care ar putea deveni unul dintre orașele înfrățite. În acest moment, suntem înfrățiți cu două orașe din Israel, respectiv Givatayim (58.000 locuitori) și Atlit (7.000 locuitori).
Omonimele din Iran
Tot în mijlocul deșertului, dar în Iran, se află un alt oraș care ne poartă numele. Aradul iranian are sub 5.300 locuitori și este capitala districtului cu același nume.
Localitatea este înconjurată de munți, ceea ce o face greu accesibilă, la dispoziția călătorilor existând doar un drum pavat. Majoritatea locuințelor din oraș sunt vechi, construite din argilă și nisip durificat.
Deși este un oraș mic, are câteva piețe de alimente, o stație de benzină și șapte moschei, dintre care trei mari, construite recent.
În Iran mai există un sat cu numele „Arad”, care are doar circa 20 de familii, adică mai puțin de 100 de persoane.
Cetatea Arad
Un orășel omonim există și în Regatul Bahrain, o mică monarhie arabă din Golful Persic, cu o populație de 1,4 milioane de locuitori. Aradul arab are doar câteva mii de locuitori, însă este vizitat de mulți turiști, datorită Cetății Arad. Este vorba de o fortificație din secolul al XV-lea, considerată una dintre cele mai importante cetăți ale acestei țări.
Pe lângă Cetatea Arad, în micul orășel mai există Stadionul Al Muharraq și sediul Societății Islamice din Bahrain.
Citiți principiile noastre de moderare aici!