SEBIŞ. Oraşul Sebiş din judeţul Arad a găzduit şedinţa de constituire a Agenţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Moţii. Ţara de Piatră”, asociaţie care îşi propune să adune toată Ţara Moţilor sub o „umbrelă” şi să acceseze direct fonduri europene pentru dezvoltare. 86 de primării din trei judeţe sunt implicate în acest demers. Unul dintre promotorii înfiinţării asociaţiei este Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, care a şi participat la şedinţa de constituire de la Sebiş, solicitând cooptarea cât mai multor primării arădene în această organizaţie.
„Anul acesta s-au alocat 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea zonei de munte, iar în următorii zece ani alocația stabilită de stat prin Legea Muntelui este de 1 miliard de euro. Le cer tuturor primarilor din zona montană a județului Arad, tuturor celor care sunt eligibili, să intre în acest proiect, pentru că este o șansă în plus pentru localitățile lor. Am cerut să vedem dacă ar putea fi cooptată și Bârsa, chiar dacă geografic este chiar la limita zonei de referință. Ca în orice finanțare, și aici primul venit este primul servit, de aceea trebuie să ne grăbim cu asocierea, să nu pierdem timpul, să scriem proiecte și să accesăm fondurile scoase la bătaie”, a declarat Cionca.
Comunele care aderă
În ceea ce priveşte comunele şi oraşele din judeţul nostru care vor adera la această asociaţie, ele sunt Gurahonţ, Chisindia, Sebiș, Hălmăgel, Dieci, Almaş, Brazii, Igneşti, Bârsa, Buteni, Pleşcuţa şi Dezna. Mihaela Banci, primarul din Hălmăgel, a venit deja şi cu o idee de dezvoltare: proiect de finanţare între trei judeţe pentru accesibilizarea Muntelui Găina, prin modernizarea şi extinderea unui drum forestier sau prin modernizarea drumului judeţean prin satul Sârbi. Rămâne doar ca asociaţia să ia fiinţă şi să se identifice sursele de finanţare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!