ARAD. Organizația municipală PNL Arad a organizat o conferință de presă, în prezența președintelui PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, și a viceprimarului Ionel Bulbuc. Tema conferinței de presă a fost ultima rectificare bugetară, liberalii acuzând Guvernul că „din nou au pus Aradul la colț”. În acest context, Sergiu Bîlcea a amintit și de faptul că în 2018 Aradul a pierdut 16 milioane de euro, dar și că în acest an s-au pierdut 10 milioane de euro „astfel că singura soluție pentru Arad sunt fondurile europene”.
„Guvernarea PSD desconsideră Aradul, chiar şi acum, când este pe picior de plecare. Banii alocaţi pentru administraţiile locale la sfârşitul săptămânii pune din nou Aradul la coada listei naţionale. Aradul a primit 1,7 milioane de lei, în timp ce Călăraşi a primit 16 milioane, Bacău 29 de milioane, Craiova peste 30 de milioane, iar Oneşti peste 9 milioane. Suntem printre primii la contribuţii la bugetul de stat şi printre ultimii la alocări bugetare, de aceea consider că Aradul este păgubit de PSD. O parte importantă de responsabilitate o au parlamentarii PSD de Arad, Fifor, Căprar, Tripa şi Todor. Aceştia se luptă cu justiţia, între ei, cu partidele politice şi cu românii, dar nu se luptă niciodată pentru Arad şi arădeni. Vedem din nou cât de important este că PNL a răsturnat această guvernare incompetentă şi incorectă. Rămâne ca arădenii să sancţioneze şi parlamentarii PSD, care au dovedit zero sprijin pentru Arad”, a declarat Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Trimite articolul
XAradul nu a, primit fonduri pentrucă avea excedent bugetar, falcă vroia mai mult să facă investiții, de……. mulți bani, să aibă de unde fura, cât despre fonduri europene nu poate fi vorba că de acolo nu se poate fura și mai bine nu face nimic și caută motive să baune !!!
Mai reduceti din angajati,domnilor…CCJA si CJA,Teatru de Stat,etc. necesta o EPURARE:mai scapati de pile,piluțe si alte chestii jenante care au ca rezultat lipsa de incredere a aradenilor in PNL.
Nici nu meritati mai mult , chiar daca primiti bani efectul este zero barat pentru populatie , voi doar stiti sa va umpleti cu bani buzunarele voastre si atunci va mirati de ce nu primiti bani!
Nu va mai tot plangeti ca si voi ati facut la fel cu banii de la Consiliul Judetean. La toate orasele PNL-iste ati dat anul acesta cate 1.000.000 de lei iar la Lipova-200.000 lei, Pancota 70.000 lei, Nadlac-340.000 lei, doar pentru ca nu au primari PNL. Unde este corectitudinea, domnilor? Sunteti totii o apa si un pamant.
De PSD am scapat, urmatorii care vor disparea sunteti voi de la PNL. Cu cat mai repede cu atat mai bine
” PNL a răsturnat această guvernare incompetentă ” !?
Deja sunteti eroii natiunii ! Celelalte partide ce rol au avut ?
Da, esti cel mai bun succesor al lui Falca …